Editorial Gabriel GACHI. Chirica n-a schimbat nimic. De ce-ar face-o după ce-a câştigat?

Strict tehnic, Mihai Chirica a câştigat pentru că şi-a crescut notorietatea în mod natural în ultimii trei ani, cu răbdare şi perseverenţă, în timp ce liberalii au încercat acelaşi lucru cu Marius Bodea, dar în numai patru luni. La fel de liniar, după fix acelaşi tipar, fără nicio rupere de ritm, fără şocuri. Marius Bodea a fost lansat cu adevărat pe 16 februarie, când a devenit preşedintele PNL pe municipiu, iar apoi a mai dispărut vreo 2 săptămâni.

 

Directorul Aeroportului se află practic în acest moment acolo unde se afla Mihai Chirica în urmă cu doi ani. Strategia PNL a fost defazată, derulându-se într-un ritm nepotrivit cu timpul avut la dispoziţie. A mers la pas prin cartiere, însoţit de maxim 20 de persoane, a vorbit plat la televiziuni de cartier, la orele după-amiezii, a mers la evenimente publice extrem de plictisitoare, din sfera administrativă, a făcut practic toate lucrurile care se fac de obicei ca să creşti în notorietate, însă cu doi ani mai devreme.

 

Marius Bodea n-a zgâlţâit scaunul lui Mihai Chirica, n-a produs şocuri, pentru că PNL s-a bazat pe Justiţie. Înfrângerea a venit fără că meciul să se joace.

 

Faptul, aparent fără să mai prezinte vreo importanţă la ora aceasta, reprezintă însă un risc maxim pentru ieşeni. Mihai Chirica a câştigat după un an de interimat fără să schimbe practic nimic. După 25 de ani cu Simirad şi Nichita, o schimbare în Primăria Iaşi este absolut necesară. E nevoie de alt spirit, de alţi oameni, de o voinţă reală de a creşte viteza de execuţie a proiectelor şi de reducere a corupţiei. E nevoie de o curăţenie profundă, de dezgropat reţelele de influenţă, afacerile murdare din trecut, pentru că altfel nu poate exista viitor. Pur şi simplu, neschimbând nimic, Iaşul se izbeşte de un zid.

 

Ei, riscul acesta este: câştigând Primăria fără să schimbe nimic (declaraţiile lui Chirica prin care contrazice acest lucru sunt absolut neserioase), de ce ar mai face-o de-acum încolo primarul deja ales? Dacă i-a mers şi a avut succes, ce l-ar mai motiva de-acum încolo, în condiţiile în care ieşenii nu pretind performanțe, nefiind familiarizaţi cu acestea, ci doar pachetul minimal de servicii într-o viaţă şi-aşa trecătoare? Nefiind supus unei presiuni mari, fără să fie jumulit de adversari de anvergură, de ce-ar face Mihai Chirica altceva decât a făcut până acum, adică să măture străzile, să ofere nişte PUZ-uri pe sub mână şi să se întâlnească cu foştii sfătuitori ai lui Nichita, care între timp au devenit sfătuitorii lui? Voi ați schimba ceva într-o relație care merge perfect?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here