Chirica a dat de gard cu „proiectul personal, premieră națională”. Din bazinele de înot din grădințe au rămas doar machetele

@ Patru ani la rând, Mihai Chirica a anunțat că Primăria Iași va construi bazine de înot în trei grădinițe din municipiul Iași @ Deși primarul anunța că este vorba despre „realizarea unei idei personale”, „o premieră la nivel național” sau despre „un exemplu care va fi preluat de alte localități din România”, proiectul nu s-a mai materializat, nu a depășit dimensiunea virtualului @ În 2021, Chirica s-a lăudat cu proiectul său unicat, a lansat pe piață primele machete și anunța pentru anul ce urma începerea lucrărilor @ Nici în 2022 nu au început lucrările dar a fost încredințat contractul pentru proiectarea și execuția a trei bazine @ În noiembrie 2022, Chirica anunța din nou: „anul 2023 poate fi anul în care inaugurăm primele grădinițe cu bazine de înot” @ În 2023, Chirica nu a inaugurat niciun bazin, dar s-a lăudat că a semnat autorizația de construire pentru cel de la Grădința cu Program Prelungit 14 din Canta @ În martie 2024, primarul promitea începerea lucrărilor „imediat ce vremea o va permite” @ La mijlocul lui august, 7IAȘI a verificat în teren stadiul lucrărilor: ZERO, nici măcar nu au început @ Copiii de grădiniță au crescut între timp mari, în septembrie încep școala

Trei bazine de înot a promis Mihai Chirica că va construi în incinta a trei grădinițe din Iași. Până în prezent, nu s-a întâmplat nimic, deși în fiecare an promite că în anul ce urmează va fi inaugurat primul bazin.

Prima dintre cele trei grădinițe la care ar fi trebuit să înceapă lucrările de construire a unui bazin este Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 din Canta.

Reporterii 7IAȘI au vizitat amplasamentul unde lucrările trebuiau să fie în toi, după cum anunța Primăria Iași încă din martie anul acesta. Realitatea contrazice comunicările municipalității. În curtea grădiniței, pe terenul pe care trebuia să se construiască noua clădire a bazinului de înot sunt depozitate țevi și materiale de construcții care provin de la o altă lucrare aflată în desfășurare în vecinătate, înlocuirea unor conducte de alimentare cu energie termică.

„Imediat ce vremea o va permite, Primăria Municipiului Iași va începe lucrările de construire la primele trei bazine de înot la grădiniţele din oraşul nostru.

Primele lucrări vor fi executate la Grădiniţa PP 14 din zona Canta”, anunța Primăria Iași prin intermediul unei postări pe facebook din 6 martie anul acesta.

Cu mai bine de jumătate de an înainte, în august 2023, Mihai Chirica anunța tot prin intermediul rețelelor de socializare că a semnat autorizația de construire pentru același obiectiv, bazinul de înot de la Grădinița cu Program Prelungit din Canta.

„Printre alte câteva sute de documente pe care le-am analizat și avizat, am semnat autorizațiile de construire (…) a unui bazin de înot pentru învățământul preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 din stradela Canta nr. 3”, transmitea Chirica ieșenilor.

7IAȘI a solicitat oficialilor Primăriei Iași informații legate de graficul de lucrări și despre stadiul de execuție, însă până la închiderea ediției aceștia nu au transmis niciun răspuns.

Chirica a capitulat în fața propriului geniu: „o idee personală, premieră la nivel național”

Deși proiectul celor trei bazine de înot ar trebui să se bucure și de motivația unei ambiții personale, singurii pași pentru materializarea acestuia au fost făcuți în 2022, când a fost încredințat contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor. Acesta a fost adjudecat de asocierea dintre firmele Sigm Home Project SRL și Construcții Unu SA. La aproape doi ani de la acel moment, singurele progrese au fost noi machete, promovate insistent pe canalele de comunicare ale Primăriei Iași, dar și pe pagina de facebook a primarului Chirica.

În fiecare anunț privitor la proiectul bazinelor de înot de la grădinițe, primarul a ținut să precizeze că este vorba de o idee personală, o premieră națională, un concept ce va putea fi multiplicat în toate localitățile din România.

„Facem pași concreți pentru realizarea unei idei personale care are scopul de a încuraja copiii să facă mișcare și să trăiască sănătos de la cele mai fragede vârste. (..) Sperăm ca anul viitor să începem lucrările la primele cinci bazine de înot”, a afirmat Mihai Chirica”, promitea Mihai Chirica într-o postare făcută pe facebook în noiembrie 2021.

După un an de zile, în noiembrie 2022, Mihai Chirica relua tema celor trei bazine de înot de la grădinițe, de această dată într-o conferință de presă.

„Cele trei bazine de înot pentru grădinițe se vor construi la Grădinița PP 14 din zona Canta, Grădinița cu Program Prelungit numărul 18 de pe strada Decebal și Grădinița cu Program Prelungit 21 de pe strada Plăieșilor. Sunt grădinițe la care ne-a fost mai confortabil să găsim spațiul necesar construirii acestor bazine de înot. Valoarea totală pentru cele trei grădinițe se ridică la circa 8 milioane de lei cu TVA. Vor fi clădiri cu o suprafață de aproximativ 170 metri pătrați, cam cât Sala Mare a Primăriei, cu bazine cu lungime de 8,5 metri pe aproximativ 4,5 metri și adâncimea apei de la 0,5 până la 1,2 metri, adaptată adâncimea pentru această categorie de vârstă. Indicatorii tehnico-economici i-am aprobat la începutul anului, în luna ianuarie 2022 și credem noi că anul 2023 poate fi anul în care inaugurăm primele grădinițe cu bazine de înot. Este un element de noutate la nivel național și sperăm ca modelul nostru să poată fi reiterat și în alte unități preșcolare din România”, spunea primarul în conferința de presă din 16 noiembrie 2022.

În august 2023, Chirica revine pe facebook și anunță că a semnat autorizația de construire pentru bazinul de înot de la Grădinița PP 14, reamintind din nou ieșenilor că este vorba despre „o premieră națională” și că „lucrările vor începe în perioada următoare”. „Lucrările de construire a unui bazin de înot la Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 constituie o premieră națională și fac parte dintr-un contract pentru proiectarea şi execuţia a trei bazine pentru grădiniţe, celelalte două unități de învățământ fiind Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 din strada Decebal nr. 10 şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 21 din aleea Plăieşilor nr. 18. Am semnat contractul la sfârșitul anului trecut cu asocierea Constructii Unu SA – Sigm-Home Project SRL pentru o sumă de 8,034,893 lei. Lucrările vor începe în perioada următoare.”, promitea din nou primarul.

Pe 6 martie 2024, primarul își reafirmă geniul, anunțând din nou că proiectul reprezintă o noutate la nivel național și „o manifestare a preocupării permanente”

„Această investiție este o nouă manifestare a preocupării permanente pe care o avem pentru promovarea sportului în unitățile de învățământ ieșene. Aceste grădinițe cu bazine de înot sunt un element de noutate la nivel național și sper ca exemplul nostru să poată fi preluat și în alte localități din România”, a susținea Mihai Chirica într-o declarație preluată pe pagina de facebook a Primăriei Iași.

Tudor LEAHU

 

1 COMENTARIU

  1. Ei, Chirica stie doar de studii de fezabilitate, refacute, modificate, nerealizate. Nu bate la ochi. Dar in trecut, o firma a injectact in Iasi niste monstruozitati de figurine, din Turcia in parcurile de joaca pentru copii. A fost japca, parcurile de joaca pentru copii nu sunt o gluma. Toate in paragina acum. Ei, cautati dedesubturile afacerii cu parcurile de joaca pentru cu copii cu produse din Turcia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here