CHEVRON a început forările la Pungești. Compania americană dă asigurări că lucrările se produc în condiții de siguranță maximă

Sonda de explorare a gazelor de șist din Pungești a fost pusă în funcțiune. Reprezentanții Chevron au confirmat că a forajul a început și va continua până când va ajunge la adâncimea de 4.000 de metri. Compania dă însă asigurări că s-au luat toate măsurile pentru ca lucrările lor să se producă în siguranță.

 

 

Comunicatul complet emis de Chevron marți dimineață:

 

„Chevron confirmă că au început activitățile de foraj la sonda de explorare din apropierea satului Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui. Activitățile de foraj au demarat după finalizarea tuturor verificărilor de siguranță și performanță. Sonda va fora continuu până când va ajunge la adâncimea dorită, de aproximativ 4.000 de metri. Se vor efectua diverse măsurători și vor fi luate probe de roci pentru a determina dacă gazul natural este prezent, precum și modul în care acesta poate fi produs. Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm.

 

Instalațiile Chevron sunt proiectate pentru a proteja apele subterane pe toată durata de viață a sondelor, având un design robust și fiind continuu testate pentru verificarea integrității. Puțurile de foraj Chevron au mai multe straturi de oțel și ciment. Acestea creează o barieră ce protejează apele subterane prin păstrarea fluidelor și hidrocarburilor în gaura de sondă.

 

O condiție a sistemului Chevron de gestionare a apelor presupune construirea unor puțuri pentru monitorizare în cadrul platformei sale. Chevron va colecta mostre din aceste puțuri pentru a monitoriza calitatea apei înainte, în timpul și după finalizarea operațiunilor de foraj. Rezultatele acestor teste vor fi puse la dispoziția autorităților din domeniu.”

 

Compania Chevron a obţinut autorizaţia de construire pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de șist în judeţul Vaslui în data de 3 octombrie. Aceasta este și prima sondă de explorare a gazelor de şist amplasată de companie în România. Autorizația a fost obținută doar după ce compania americană a primit de la Statul român toate avizele necesarea pentru prospectarea solului în apropierea satului Siliștea din comuna Pungești.

 

Două săptămâni mai târziu, atunci când specialiști trimiși de companie au venit să facă măsurători pe câmpul unde se află sonda acum, sute de oameni din Pungești au mers să-i oprească și să protesteze. Protestele au continuat și în lunile următoare, localnicilor alăturându-se activiști de mediu și oameni din toată țara care nu sunt de acord cu intenția Chevron și consideră că forările pot avea urmări periculoase.

 

Sonda de la Pungești nu va fi singura din județul Vaslui. Compania americană a primit noi acorduri de mediu. Următoarele sonde urmează să fie amplasate în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti, pentru localitatea Puiești, Chevron a obținut, în urmă cu o lună, și autorizația de construire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here