Centrul Expoziţional Moldova şi TransAgropolis – două „muzee” care atârnă greu de gâtul administrației ieșene. Cum pot fi reactivate

Șefii Consiliului Județean (CJ) Iași  caută soluții pentru reactivarea a două obiective abandonate – Centrul Expoziţional Moldova şi parcul agroindustrial TransAgropolis – în care s-au investit 13 milioane euro.

 

„O vizită la cele două obiective m-a dus cu gândul că avem în administrare două muzee. Vreau să facem cât mai rapid toate demersurile necesare pentru ca cele două clădiri să devină funcţionale, dar vom avea mult de muncă, pentru că la Centrul Expoziţional Moldova, de exemplu, nu s-a făcut mare lucru, deşi a fost recepţionat de aproape şase ani”, a arătat preşedintele CJ Maricel Popa într-un comunicat al instituţiei.

 

În cazul TransAgropolis, Maricel Popa spune că CJ are două variante. Prima constă într-o schemă de minimis prin întocmirea schemei de ajutor de stat pentru organizaţia neguvernamentală care va administra parcul, iar a doua vizează încheierea unui contract de servicii de administrare a obiectivului. În ceea ce priveşte Centrul Expoziţional Moldova, CJ încearcă de mai mulţi ani să devină unic proprietar, proiectul european fiind implementat în parteneriat cu Primăria Iaşi. La schimb, municipalitatea ar urma să primească dreptul deplin asupra parcului ştiinţific Tehnopolis, proiect la care, de asemenea, cele două autorităţi au colaborat.

 

În context, şeful CJ a precizat că va iniţia o discuţie cu primarul Mihai Chirica pe tema împărţirii celor două obiective. „În primă fază, trebuie să demarăm procedurile de obţinere a avizelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru TransAgropolis şi Centrul Expoziţional Moldova”, a conchis Popa.

 

Citește și Un dezastru de urlă câinii la Lună. Centrul Expoziţional nu are şanse, iar şefii CJ şi ai Primăriei fac ce ştiu mai bine: se ceartă

 

Proiectul parcului agroindustrial TransAgropolis, implementat la Leţcani, vizează dezvoltarea infrasctructurii de marketing agricol în scopul îmbunătăţirii performanţelor economiei din zona transfrontalieră. Aici au fost construite, printre altele, spaţii de depozitare a legumelor şi fructelor, spaţii pentru linii de procesare şi desfacere şi un centru suport pentru afaceri. Despre Centrul Expoziţional Moldova, reprezentanţii CJ spun că este cel mai modern şi mai important centru expoziţional din ţară, după centrul Romexpo din Bucureşti. Cu toate acestea, în ultimii şase ani, extrem de puţine evenimente au fost organizate la acest obiectiv. CJ a încercat de mai multe ori să-l concesioneze, dar fără succes.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here