Centrul Cultural Francez Iași, amenințat din nou cu evacuarea. Autoritățile locale nu au soluții

Centrul Cultural Francez din Iași este pe cale să rămână fără sediul în care funcționează de 20 de ani. Motivul – Direcția ieșeană de Cultură nu-și mai permite să achite lunar 2.500 de euro, adică jumătate din suma cerută de proprietarii clădirii.

 

Activitatea Centrului se desfăşoară acum într-o casă ce a fost revendicată şi câştigată de moştenitorii familiei Racoviţă. Ei au cerut o chirie de 5.000 de euro lunar. Până anul acesta, jumătate din sumă a fost plătită de Ambasada Franţei, iar diferenţa de 2.500 de euro era asigurată de Ministerul Culturii prin Direcție de Cultură. De la începutul acestui an însă, ministerul a tăiat finanțarea, iar Direcția de Cultură nu-și permite o cheltuială de 30.000 de euro pe an.

 

„Direcţia preconizează că în 2014 nu va mai avea suficiente fonduri pentru a asigura chiria. De aceea l-am contactat pe directorul centrului. L-am rugat să găsească alte posibilităţi pentru plata acestei chirii în eventualitatea că Ministerul Culturii nu va putea asigura fondurile necesare,” a declarat Virgil Băbîi, directorul DJCCPCN Iași.

 

Șefii instituției de cultură nu vor să audă de o eventuală mutare. 

 

„Nici noi nici partenerii români nu-şi doresc ca activitatea Institutului Francez să aibă loc în viitor în altă clădire decât în această frumoasă clădire numită Micul Trianon unde îşi desfăşoară activitatea de 20 de ani,” a spus Dan Daia, directorul Centrului Cultural Francez Iaşi.

 

Autorităţile locale sunt însă pregătite să caute o altă clădire de patrimoniu pentru a servi drept nou sediu pentru Centrul Cultural Francez.

 

„Nu putem să le dăm un spaţiu insalubru sau un spaţiu nereprezentativ pentru că Centrul Cultural Francez trebuie să aibă o activitate care să fie reprezentativă pentru Iaşi. Prin urmare împreună cu cei de la Centrul Cultural Francez, cu cei de la Universitate vom încerca să găsim o soluţie pentru ca activitatea celor de la centru să nu fie pusă în pericol,” a spus Sebastia Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

 

În zilele următoare conducerea Centrului Cultural Francez se va întâlni cu reprezentanţii ambasadei în Bucureşti pentru a găsi o modalitate pentru a procura lunar 5.000 de euro. Dacă acest lucru nu va fi posibil, vor trebui să decidă unde va fi mutat Centrul Cultural Francez.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here