Cele mai noi tehnici de recrutare şi motivare a angajaţilor

Evolution HCC organizează, în perioada 4-5 iunie 2016, la Hotel Ibis din Constanţa, Training-ul Premium de Recrutare, Motivare şi Evaluare Personal, menit să prezinte mediului de afaceri paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a atrage şi a recruta angajaţi valoroşi şi cele mai noi tehnici pentru motivarea şi evaluarea obiectivă a angajaţilor.

 Programul educaţional se adresează angajaţilor din departamente de resurse umane, managerilor, cât şi persoanelor fizice dornice să îşi deschidă afaceri pe cont propriu şi care au nevoie de o direcţie pentru a-şi construi o reţea de lucru eficientă.

 

În cadrul cursului practic, timp de 2 zile, specialiştii din domeniul Resurselor umane, Recruiteri cu experienţă în headhunting, dar şi manageri cu experienţă vor prezenta cele mai eficiente canale de recrutare româneşti şi internaţionale, dar şi noile tendințe recomandate de specialiştii HR internaţionali. De asemenea, trainerii vor demonstra cum trebuie conceput anunţul de recrutare, care să atragă cei mai valoroşi candidaţi, care sunt paşii pe care trebuie să îi parcugem – din timpul promovării acestuia până la desfăşurarea interviului propriu-zis, dar şi metode eficiente de contact şi abordare a candidaţilor în reţeaua online a profesioniştilor – LinkedIn sau chiar pe Facebook, e-mail sau telefonic, aplicând tehnici de negociere, vânzare şi marketing. Totodată, specialiştii vor pune accentul şi pe metodele noi de motivare, care funcţionează, în acest moment, pentru a ne creşte retenţia personalului, dar şi standarde şi modalităţi de evaluare a angajaţilor.

 

“Trăim într-o societate bazată pe cunoaştere, în care Internetul este sursa noastră numărul unu de documentare şi, paradoxal, a devenit din ce în ce mai greu să găsim angajatul dorit şi abilităţile pe care acesta trebuie să le aibă pentru un anumit post într-o companie. Specialiştii în resurse umane din România au început să se adapteze trendului mondial, iar criteriile de angajare au devenit din ce în ce mai complexe şi diversificate: de la nivelul de studii, la experienţa profesională până chiar la cum îşi promovează candidaţii viaţa personală pe Facebook, astfel încât să nu aducă prejudicii de imagine viitorului angajator. Am observat, de asemenea, şi o preocupare din ce în ce mai mare a angajatorilor români pentru LinkedIn, ca o unealtă foarte eficientă de recrutare, la ora actuală reţeaua fiind preferată de peste 1.700.000 de profesionişti, dintre care jumătate sunt manageri sau senior partners”, declară Geo Ivanov, CEO  Evolution HCC, companie de Resurse umane cu peste 1000 de clienţi în ţară şi în străinătate, care va fi prezent la acest training 100% practic.

 

Persoanele interesate să se înscrie la cursurile practice pot accesa website-ul http://traininguri.evolution-hcc.ro/item/constanta/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here