Unul cele mai ieşite din tipar afişe folosite vreodată de un politician în campaniile electorale îi aparţine unui candidat pentru funcţia de parlamentar, la Iaşi.
Gabriel Rădună a candidat pentru funcţia de deputat, în 2012, din partea Partidului Ecologist Român, neruşind însă să îi convigă pe alegători să îi ofere suficiente sufragii pentru a câştiga. În timpul campaniei electorale, Rădună a folosit un afiş electoral pe care trona mesajul „Fur mai puţin decât ei”.
Între timp, Gabriel Rădună a ajuns la puşcărie, el fiind încarcerat după ce, condamnat cu suspendare pentru o faptă de înşelăciune, a refuzat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune iar suspendarea pedepsei sale a fost revocată.
O altă candidată cu un mesaj insolit a fost Codruţa Arvinte, fostă candidată din partea PRM la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Bacău. Arvinte a folosit, în 2008, mesajul electoral „încearcă şi cu o femeie” stârnind mai degrabă amuzamentul alegătorilor decât sprijunul acestora. Codruţa Arvinte a fost şi ea condamnată la 6 ani de puşcărie, fiind acuzată de delapidarea a peste 700.000 de lei de la un sindicat din învăţământ.
„Tu în mine suntem 1”, a fost unul dintre sloganurile pe care Alexandru Nazare, candidatul PNL la funcţia de primar al sectorului 1 din Bucureşti., în 2016. Mesajul a fost ironizat în campania electorală şi nu a reuşit să convingă decât 16% din electorat să îi acorde votul lui Nazare.
Tot la alegerile locale din 2016, însă pentru fotoliul de primar de la Primăria Sectorului 3, a candidat Cristian Petrescu, din partea PMP. Acesta s-a folosit de un videoclip devenit viral pe internet şi a încercat să convingă electoratul cu mesajul „Cheamă-l pe Cristi”. Nu a reuşit, în final, să adune nici 5% din sufragiile bucureştenilor din sectorul său.
Un mesaj mult convingător pare să fi avut, la aceleaşi alegeri din 2016, Gabriel Mutu, candidat din partea PSD-UNPR la funcţia de primar al Primăriei Sectorului 6. Politicianul a folosit sloganul „Vorbeşte cu Mutu” şi a reuşit să adune în jur de 36% din voturi, suficiente pentru a-şi surclasa adversarii şi pentru a devenit primar.
Un mesaj catalogat de specialişti ca fiind de tip populist a fost cel folosit de Elena Udrea, la alegerile prezidenţiale din 2014. Fostul ministru, anchetat acum în patru dosare penale, a folosit sintagma „bună pentru România!”, pe care a alăturat-o unor serii de fotografii ale sale despre care, de pildă, jurnalistul Cristian Tudor Popescu spunea, la momentul campaniei electorale, că îi aduce aminte de filmele porno.