Cele mai avansate tehnologii din agricultură

Marii fermieri care fac performanţă în agricultură, nu se feresc să folosească cele mai noi tehnologii pentru a obţine producţii din ce în ce mai bune, scrie Capital.

În condiţiile în care agricultura este un sector destul de imprevizibil, fermierii încearcă să apeleze la cele mai inovatoare metode astfel încât să gestioneze cât mai bine procesul de evoluţie a culturilor deţinute.

 

Pentru a rezista, agricultorii sunt în pas cu noile tehnologii, iar 12most.com scrie despre cele mai avansate metode tehnologice din agricultura. Acestea sunt următoarele:

Tractoare cu pilot automat. Mulţumită GPS-ului tractoarele sau combinele pot fi controlate cu uşurinţă prin câmp. După ce utilizatorul transmite computerului de la bordul utilajului distanţa de la punctul A la B, acesta va trasa o linie între punctele menţionate. Ulterior sistemul GPS va avea o cale trasată pe care o va extrapola în linii paralele cu ea. Aceste sisteme sunt capabile să urmărească şi linii curbe. Sistemul de navigare este legat de direcţia utilajului astfel încât agricultorul poate fi atent la alte lucruri.

 

Tractorul care efectuează un apel telefonic. Următorul pas inovator din agricultură sunt sistemele de navigaţie inteligente. Aceste tehnologii permit echipamentelor să discute cu fermierii. Imaginaţi-vă că aveţi o problemă pe câmp şi trebuie să vă opriţi lucrul. Prin aceste sisteme dealer-ul dumnevoastră poate accesa sistemul de diagnosticare de la bordul utilajului. Şi este posibil ca unele probleme să fie rezolvate de la distanţă chiar de dealer. În acelaşi timp, utilajele pot comunica între ele.

 

Irigaţie realizată prin intermediul unui smartphone. Tehnologia folosită pentru smartphone-urilor joacă un rol important în monitorizarea şi controlul sistemelor de irigare a culturilor. Cu un echipament adecvat, un fermier poate controla de la distanţă când să irige culturile. Agriculturorul poate iriga în funcţie de senzorii de umiditate din sol care sunt capabili să transmită nivelul de umiditat prezent în pământ.

 

Senzori pentru culturi. Aceşti senzori implantaţi în sol indică nivelul de umiditate, gradul de luminozitate şi cantitatea de ingrăşământ de care are nevoie o plantă pentru a fi productivă. Aceşti sezori ajută agricultorii să-şi dea seama de cât îngrăşământ este nevoie pentru a creşte în condiţii optime.

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here