Cel puţin 60 de morţi în Irak într-un atentat revendicat de Statul Islamic

Cel puţin 60 de persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci rănite, după explozia unui autocisternă-capcană la un punct de control al poliţiei irakiene din oraşul Al Hillah, aflat la 100 de kilometri sud de capitala Bagdad. Atacul terorist a fost revendicat de jihadiştii Statului Islamic.

Cel puţin 60 de oameni au murit într-un atentat cu camion-cisternă comis duminică la periferia oraşului irakian Hilla, situat la sud de Bagdad, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de BBC News online. Atacul a avut loc duminică la prânz, la un punct de control la care aşteptau zeci de vehicule.

 

 

Şeful local al Comitetului pentru Securitate, Falah al-Radhi, a susţinut că mai mult de 60 de persoane au fost transportate la spital, fără a preciza numărul morţilor.
„Vorbim de cel mai mare atac cu bombă care a avut loc în această provincie până astăzi. Punctul de control şi staţia de poliţie din apropiere au fost complet distruse. Asta s-a întâmplat şi cu mai multe case şi zeci de maşini din apropierea camionului”, a precizat Falah al-Radhi. Al-Hillah este capitala provinciei Babilon, cu o populaţie predominat şiită, dar şi cu un număr consideral de suniţi.

  Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul cu camion-cisternă comis duminică la Bagdad. „O operaţiune mujahedină cu autocisternă-capcană a avut loc la intrarea în oraşul Hilla”, a transmis organizaţia teroristă sunnită.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here