Cel mai mare jaf de la Poliția de Frontieră: DECONTAREA CHIRIILOR. Sute de milioane de lei pentru camere în care nu a locuit nimeni

Zeci de poliţişti şi poliţişti de frontieră din judeţul Suceava au fost prinşi că au decontat ilegal în ultimii ani din bugetul instituţiilor ai căror angajaţi erau, sume de ordinul zecilor de mii de lei, reprezentând contravaloarea chiriilor.

 

Dacă, în unele cazuri, măgăriile au fost mai mici şi s-a decis doar sancţionarea administrativă a poliţiştilor cu pricina, în alte situaţii sunt dosare penale încă în lucru pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în mânărelile cu decontarea chiriilor fiind implicaţi şi ofiţeri, afirmă Monitorul de Suceava.

 

Toţi aceştia sunt cercetaţi pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, mai mulţi agenţi de poliţie au fost obligaţi să returneze sumele primite ilegal.

 

Din datele pe care le deţinem, în aceste cazuri poliţiştii au decontat sume mai mari decât le plăteau în realitate persoanelor care i-au primit în chirie.

 

Un singur agent a primit 17.000 de lei, chiria pentru o cameră în care nu ar fi locuit niciodată

Există însă cazuri în care agenţi de poliţie vor fi daţi pe mâna judecătorilor pentru că şi-au înşelat instituţiile ale căror angajaţi erau.

 

Unul dintre aceste cazuri este al agentului Dănuţ Păun, din municipiul Suceava, subofiţer în cadrul postului de poliţie al comunei Mălini. Respectivul va fi trimis în judecată în perioada următoare, fiind acuzat că a încheiat un contract de închiriere pentru o locuinţă în Mălini, contract pe care la scurt timp l-a reziliat la Finanţe, însă nu a anunţat acest lucru şi la IPJ Suceava, încasând în perioada 2009-2012 diferite sume de bani reprezentând decontarea chiriei.

 

În acest caz, procurorii au stabilit un prejudiciu de aproximativ de 17.000 de lei.

 

Din câte se pare, agentul nu a locuit la adresa respectivă, însă încasa lunar chiria pe care chipurile i-o plătea proprietarului. Odată reziliat contractul de închiriere la Finanţe, nici proprietarul nu plătea vreun leu drept impozitul pe veniturile obţinute din închirierea locuinţei.

 

În alte cazuri, poliţiştii treceau în contract sume mult mai mari decât s-au înţeles cu proprietarii locuinţelor închiriate. De exemplu, susţin surse judiciare, dacă în contract era trecută suma de 250 de lei, lunar, ulterior, cifra se modifica în 1.250 de lei, lunar. Astfel, 250 de lei mergeau către proprietar, iar diferenţa de 1.000 de lei, în buzunarul agentului chiriaş.

 

Cinci poliţişti stăteau cu chirie, în acte, într-o cameră cu două paturi

În anchetă au fost descoperite şi mai multe cazuri de-a dreptul hilare, cum ar fi faptul că pe aceeaşi cameră aveau contracte de închiriere, în acelaşi timp, nu mai puţin de cinci poliţişti de frontieră.

 

Când anchetatorii au descins la adresa respectivă, au găsit o cameră cu două paturi, fără sobă, fără bucătărie sau grup sanitar, în care, potrivit contractelor de închiriere depuse la sediul instituţiei la care lucrau, ar fi trebuit să locuiască nu unul, nu doi, ci cinci agenţi.

 

Un alt exemplu este cel al unor ofiţeri de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei. E vorba de doi comisari-şefi care, chipurile, locuiau cu chirie în aceeaşi odaie şi care plăteau o chirie lunară mai mare decât într-un apartament cochet din municipiul Suceava. Fiecare dintre cei doi ofiţeri primea deconturi lunare de 1.500 de lei. Culmea, cei doi ofiţeri stăteau în chirie, potrivit contractului, în gospodăria părinţilor unui subofiţer din cadrul Poliţiei de Frontieră.

 

De altfel, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei, mai bine de jumătate dintre lucrători sunt bănuiţi de ilegalităţi făcute cu deconturi ale unor chirii fictive.

 

17 poliţişti, daţi în 2012 şi 2013 pe mâna procurorilor în fraudele cu chiriile decontate

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, în ultimii doi ani nu mai puţin de 17 lucrători de poliţie au fost daţi de conducerea poliţiei judeţene pe mâna procurorilor, pentru astfel de ilegalităţi.

 

În anul 2012, IPJ Suceava s-a autosesizat şi a dispus cercetarea a opt lucrători de poliţie pentru încasarea unor sume necuvenite reprezentând compensaţie lunară pentru chirie.

 

În 2013, alţi nouă poliţişti au fost depistaţi de superiorii lor că şi-au umflat chiriile ori chiar au falsificat contractele de închiriere.

 

„Prejudiciul calculat este de 8.796 de lei, acesta fiind imputat prin decizii individuale lucrătorilor în cauză. Unul dintre poliţişti a achitat suma imputată pe loc, ceilalţi beneficiind de eşalonarea plăţii prin decizii de imputare”, a transmis inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

 

170 de poliţişti primesc anual peste 200.000 de euro pentru chirii

Aproape 170 de poliţişti încasează anual peste 200.000 de euro din deconturile pentru chirii, susţin reprezentanţii IPJ Suceava.

 

Dintre aceştia, 137 sunt agenţi de poliţie, iar 33 sunt ofiţeri de poliţie.

 

Pentru ca un poliţist să poată primi decontarea chiriei, acesta fie nu are o locuinţă proprie, fie are serviciu într-o altă localitate decât cea în care domiciliază. În aceste condiţii, el poate solicita decontarea unei chirii lunare de până la 50% din salariul de bază.

 

Cuantumul lunar al sumelor de bani plătite pentru compensarea chiriilor poliţiştilor suceveni este de circa 80.000 lei (în luna august 2013 s-au plătit 79.795 de lei).

 

În anul 2012, în acest scop s-au plătit 936.000 de lei (n.r. – peste 200.000 de euro).

(Sursa: monitorulsv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here