Cel mai căutat hoț de iahturi din Europa a fost prins la Iași. Basarabeanul venise la cumpărături cu soția. Vase de lux de milioane de euro au trecut prin mâna sa

Unul dintre liderii unei reţele transfrontaliere specializată în furtul unor vase de lux a fost capturat de autorităţile ieşene în urmă cu câteva zile. Nicolae Ciobotaru ar fi participat la furtul unui zaht numit Kasioca, estimat la 7 milioane de euro, pe care urma să îl vândă magnaţilor din Rusia.

 

 

Nicolae Ciubotaru a fost capturat de autorităţile române la scurt timp după ce a venit la Iaşi, împreună cu soţia, pentru cumpărături. Surse juridice au precizat pentru „Adevărul“ că bărbatul a crezut că a scăpat de acuzaţiile italienilor după ce autorităţile din Chişinău l-au audiat recent în acelaşi caz, însă l-au lăsat să plece acasă. La punctul de trecere a frontierei în România a fost depistat însă în baza informaţiilor oferite de biroul SIRENE, instrument de colaborare judiciară între statele membre ale Uniunii Europene.

 

Operaţiunea “Kasioca”

Nicolae Ciobotaru a fost arestat de Curtea de Apel Iaşi pentru 15 zile, iar săptămâna viitoare, pe 14 mai, urmează să se discute extrădarea sa în Italia. El va fi cercetat alături de alte persoane din Italia, hoţi profesionişti, capturaţi deja de autorităţi ca urmare a „operaţiunii Kasioca“.

Kasioca este numele iahtului de lux, de la al cărui furt a pornit operaţiunea cu acelaşi nume, demarată de Procuratura din oraşul-port Genova, din Italia. Iahtul Kasioca a fost furat de gruparea din care făcea parte şi Nicolae Ciobotaru pe 1 aprilie 2012. Vasul, construit în 2004, are o lungime de 34 de metri şi poate fi închiriat în prezent, potrivit site-urilor de specialitate, cu 12.000 de euro pe zi. Valoarea sa este estimată la 7 milioane de euro. Kasioca aparţinea în momentul furtului unei firme de leasing din Italia, iar înainte de a fi furat fusese vizitat de mai mulţi potenţiali cumpărători.

A doua zi după furt, iahtul a fost ancorat în portul Saint Florent din insula Corsica (situată în apropiere de Peninsula Italică, însă care aparţine Franţei). Jandarmii francezi au percheziţionat iahtul şi au descoperit că era furat, la bord fiind găsiţi patru oameni de naţionalităţi diferite: un rus, un german, un ucrainean şi un ceh. Jandarmeria franceză a informat Parchetul din Genova, care a demarat la acea vreme ceea ce presa italiană, care a relatat în amănunt despre acest caz, a numit „Operazione Kasioca“. Mai multe surse din presa italiană relatează că operaţiunea a fost finalizată în octombrie 2013, atunci când 12 persoane erau deja în custodie, iar alte 4, printre care şi bărbatul prins la Iaşi, erau date în urmărire internaţională. S-a destructurat astfel o organizaţie transfrontalieră specializată în furturi de vase mari, în special iahturi de lux, ce erau apoi transportate în Europa de Est şi Asia şi vândute. Printre cumpărători s-ar fi aflat magnaţi din Rusia sau Peninsula Arabică.

 

Negociatorul grupării

Ancheta avea să releve că gruparea transfrontalieră furase şi alte vase de lux ce erau declarate dispărute în Italia. Un vas estimat la 2 milioane de euro , furat din localitatea Vrsar (Croaţia), a fost descoperit la Odessa, în Ucraina. Un alt iaht, denumit „Life“ şi cu o valoare estimată de 5-6 milioane de euro, a fost descoperit la Split (Croaţia). Italienii au concluzionat că printre membrii reţelei se aflau persoane care aveau abilitatea de a modifica elementele de identificare a vaselor, dar şi specialişti în navigaţie. De asemenea, gruparea avea la dispoziţie sume mari de bani pentru a plăti „echipajul“, respectiv hoţii care furau efectiv vasele.

Surse diverse din mass-media italiene, printre care şi cotidianul „Corriere della Sera“, susţin că basarabeanul capturat de procurorii ieşeni ar fi fost printre liderii grupării transfrontaliere. Nicolae Ciobotaru, cunoscător al limbii ruse, ar fi avut rolul de a negocia vânzarea iahturilor către oligarhii ruşi sau bogaţii din Arabia. Nicio sursă media din Italia nu a prezentat numele vreunui cumpărător al vaselor furate.

„Ciobotaru, ultimul dintre arestaţi, este considerat o piesă din vârful organizaţiei specializată în furtul şi «spălarea» iahturilor de lux, care au fost transportate prin canalul Bosfor (n.r. – strâmtoarea ce desparte Europa de Asia) spre porturile ucrainene şi care, în cele din urmă, au fost vândute magnaţilor ruşi“, se arată în ediţia electronică a cotidianului „Genova24“.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here