Alex Parker & Bastien, Andrei Petruş, Cream, Minodora şi Diana Bucşă, Dora Gaitanovici se află între cei zece artişti calificaţi în finala Selecţiei naţionale Eurovision 2022.
Alex Parker & Bastien – „All this love”, Andrei Petruş – „Take me”, Cream, Minodora şi Diana Bucşă – „România mea”, Dora Gaitanovici – „Ana”, Gabriel Basco – „One night”, Kyrie Mendél – „Hurricane”, MØISE – „Guilty”, Petra – „Ireligios”, Vanu – „Never give up”, şi WRS – „Llamame” sunt câştigătorii serii. Ei continuă parcursul în Selecţia Naţională şi vor concura în marea finală.
Ilinca Băcilă, reprezentanta României la ESC 2017 – Kiev, a susţinut, alături de sora ei, recitalul serii, „un mix de Eurovision interpretat într-o cheie personală”.
„Ardelean Show”, „Zitti e buoni” – piesa câştigătoare la ediţia 2021, „Yodel it” – locul 7 la ESC 2017, „Shum” – melodia Ucrainei la Eurovision 2021, Toy – laureata Eurovision 2018 şi „Begging”, piesa care i-a făcut cunoscuţi la nivel internaţional pe Maneskin, câştigătorii ESC 2021, au răsunat pe scena din studioul 3 al TVR, în timp ce concurenţii aşteptau, cu emoţie, decizia juriului.
La finalul serii, juraţii Selecţiei Naţionale – Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu – au anunţat finaliştii ediţiei 2022 Eurovision România.
Melodia care va reprezenta România la Torino va fi desemnată sâmbătă, 5 martie, în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova şi pe TVR+, de la ora 21.00.
Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.
Concursul va avea loc la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai.