despre o cleioasă elenă-ceaușească lăberală și ,, colegii ei, întrelectualii ,,
,, Aveți șansa să mă priviți în ochi. Cîți au șansa … ? Nu toată lumea. Deci aveți șansa să mă priviți în ochi „.
Pauză de aerisire și de lămîie.
Aceste vorbe cu pretenții de cuvinte n-au fost spuse unor țerani de regina unui Ludovic aflat pe tronul Franței, înainte de domnia ghilotinei neanderthaliene de după 1789. Acest mega-pîrț verbal a fost flatularisit de duamna neo-tovarășa Raluca Turcan, o baroneasă cleioasă și tupeistă de la curtea lui Ludovic Orbetele, bastard corcit brătienez, de genealogie stalinist-securistă și de obediență iohanisto-neo-securistă. Iar adrisantul acestui recent super-găinaț verbal, ornat cu panglici galben – albăstrii, e un sindicalist ardelean, care n-a priceput ce noroc epocal înseamnă pentru el, un muritor de rînd, ninunea dumnedzăiască de a fi față în față cu fața de dos botoxat a unei ovine ministeriale PNL-iste, cu mandat deputăcios din Sîghiul dulapului prezidențial Joianis.
Nu e clar dacă-cîții din ,, cîți au șansa ,, sînt neam cu Cîțu-pîrțu’ lăberal & prim-ministerial, pe care duamna tovarășă Turcan îl suptține acum pentru președinția PNL. Dar ăsta e doar un detaliu. Principalul e că am aflat un lucru esențial : ochii duamnei tovarășe Turcan sînt un fel de Sfînt Potir ( nu trahtir), adică un fel de Sfînta Sfintelor oculare. Un reactor nuclear datorită căruia există toate cele ce sînt. Inclusiv paturile de lideri izmănoși ai PNL, paturi prin care Ludovic Orban spunea, public, că au trecut unele madame liberale cu funcții. Inclusiv funcția de reproducere politică. Desigur, Theodor Stolojan și Raluca Turcan nu fac parte din acest serial de gimnastică ritmică, iar cine zice altceva e omul Moscovei, evident.
Apropo de Moscova, capitala prin care a trecut, ca bursieră, baroneasa Turcan : poate că ochii dumnedzăiești ai tantii Raluca or fi din celebra serie ,, oci ciornîie ,, , ca ai jupîneselor franțuzite de la curtea țarilor Rusiei, care se uitau la zdrențuroșii mujici ruși ca la niște animale bipede, bune doar să muncească pentru traiul de huzur al cnezilor cu palate și calești aurite. Doar că, după asemenea vorbe de Ev Mediu by UE, privirile tovarășei cucoane Turcan nu par negre, ciornîie, ci mai degrabă maronii, asortate cu conținutul cutiei ucrainiene a impozantei lăberale de Sibiu. Maronii, adică-căprui, ca de capră căpiată, suită pe gardurile statului, la păscut funcții, avantaje și cacao verbală.
Într-unul din textele lui antologice, Nichita Stănescu scria că ochii lui s-au uitat în ochii lui Arghezi, care s-au uitat în ochii lui Eminescu. După logica turcănistă, sindicalistul ardelean ar trebui probabil să spună, extaziat, că s-a uitat în ochii Ralucăi Turcan, care s-a uitat în ochii lui Teodor Stolojan, care s-a uitat în ochii lui Ceaușescu, căruia îi păzea valuta. Singurul lucru neclar e unghiul din care se uita Turcanca la ,, dragă Stolo’ ,, și Stolo’ la Ceaușescu. Deși cred că în ambele cazuri, avînd în vedere circumstanțele, putem aproxima cu destulă precizie poziția celor doi liberali de ambe sexe : subalternă, eventual ornată cu drapel roșu sau felinar similar.
Ochii Turcancăi și Moscova unde s-a școlit madama șefă leagă frazele flatuloase ale ministresei liberale de un vechi banc sovietic despre ochii lui Lenin, care erau tare blînzi, zice-se. Cică un copil din Petrogradul revoluționar cerșea în frig, tremurând. De sărmanul copil ( care mai apoi , ca adult, povestea întîmplarea pionierilor sovietici ) s-a apropiat marele conducător bolșevic. ,, Vladimir Ilici, fă-ți milă, dă-mi și mie o kopeikă ,, , i-a zis micul cerșetor de pe stradă, care îl recunoscuse pe geniul revoluției după ochii lui blînzi, blînzi. ,, Du-te, băi, în mă-ta ! ,, , i-a răspuns Lenin. ,, Da’ ochii lui – blîîînzi, blîîînzi … ,, , a precizat imediat cel refuzat de Vladimir Ilici, ca să înțeleagă pionierii sovietici că un părinte al popoarelor e mereu suav, chiar și cînd te trimite la originile materne.
Ca o madam Lenin sau ca academicianca Elena Ceaușescu, așa s-a găinățat verbal țața Raluca Turcan, în dialogul ei grotesc cu sindicalistul ardelean. Ca să fie meniul cafeniu complet, mai rămînea să-i zică nerecunoscătorului, cu reproș, o vorbă celebră de-a academiciencei agramate : ” Or să te-audă colegii mei, intelectualii !”. Deși, apropo, nu prea i-am auzit pe întrelectualii dă driapta, ăia buni, bio, să spună ce ar fi de spus despre flatulența verbal-mentală a colegei lor dă doctrină și dă crezuri patriotice.
,, Bonjurrr, poporrr ! ,,. Ăsta e serialul din care face parte ultimul episod cu grotesca Chiriță liberal-guvernamentală. De la merlin-monroaua lui Băsescu, Elena Udrea, la mîrlin-sarmaua lui Stolojan, Raluca Turcan, pe scena cu iz penal se perindă tot felul de dive din cartier & recidive mentale cu port-jartier, care de care mai penibilă, mai ifosărită și mai sărmană cu duhul. Doar că, nefiind mădămile din menajeria ,, ciumei roșii ,, , balegile pe care le produc aceste amazoane ale penibilului au parte, dinspre ,, soțietatea civilă ” ( dar cam bleu-kaki ) de priviri blînde. Ca ale lui Lenin, cînd îl trimitea în mă-sa pe copilul cerșetor.
Se zice că în barurile din Vestul Sălbatic american era pusă la vedere o frază standard, pentru potolirea pistolarilor nemulțumiți de prestația celui care cînta la pian : ” Nu trageți în pianist, face și el ce poate .. „. Avînd în vedere ochii și talentul madamei Turcan , probabil că în barul liberalo-guvernamental ar putea fi pusă o plăcuță suedeză, cu o rugăminte asemănătoare : ” Nu faceți nimic în ochii Ralucăi, prestează și ea cum poate… „.
În rest e bine, a plouat, iar Leana Ceaușescu se bucură că are urmașe liberale. Înalte ca gardul și deștepte ca fardul. Fard galben-albăstriu, cu dungi maro.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
