Cea mai mare indemnizaţie lunară de şomaj în 2014, a fost de 7.103 lei

Pentru unii șomajul aduce bani mulți. Cea mai mare indemnizaţie de şomaj a fost plătită anul trecut unui fost director general de la o societate comercială din Bucureşti. Acesta a încasat lunar 7.103 lei, arată Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un răspuns transmis la solicitarea agenţiei MEDIAFAX

În anul 2014 au fost înregistrate zece dosare de şomaj cu un cuantum al indemnizaţiei mai mare sau egal cu 3.000 lei, cele mai multe fiind în Bucureşti, potrivit ANOFM.

Cea mai mare indemnizaţie de şomaj, de 7.103 lei lunar, a revenit unui fost director general al unei societăţi comerciale din Capitală. Totodată, un şef serviciu din Braşov, ajuns şomer, a încasat lunar 5.299 de lei, iar un fost director de bancă, aflat în aceeaşi situaţie, a primit anul trecut 4.755 de lei lunar.

Alţi şapte şomeri au beneficiat de indemnizaţii de şomaj de peste 3.000 de lei.

Astfel, unui fost manager din Capitală i-a revenit o indemnizaţie de şomaj de 3.824 de lei, un fost director de societate comercială din Vrancea a primit 3.688 de lei, un director general/director general adjunct bancă/societate de leasing din Bucureşti rămas fără loc de muncă a încasat 3.685 de lei. De asemenea, un contabil-şef din Bucureşti a primit lunar o indemnizaţie de şomaj de 3.518 de lei, un manager de proiect, tot din Capitală, a beneficiat de o indemnizaţie de şomaj în valoare de 3.468 de lei, un fost manager ieşean a încasat lunar 3.340 de lei, în timp ce un alt manager de proiect din Bucureşti a primit 3.149 de lei.

În anul 2013, cea mai mare indemnizaţie de şomaj a fost de 5.755 de lei şi a fost plătită unei persoane din judeţul Botoşani care a ocupat un post de director adjunct la o societate comercială. De asemenea, în 2013, au fost în plată alte 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei, nouă dintre acestea în Bucureşti.

Potrivit articolului 39 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, indemnizaţia de şomaj se acordă, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare.

Astfel, indemnizaţia de şomaj se acordă timp de şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru cei care au un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

În funcţie de stagiul de cotizare, persoanele care intră în şomaj pot primi o indemnizaţie echivalentă cu 75 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin un an, sau suma rezultată din calcularea a 75 la sută din indicatorul social de referinţă la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, astfel: trei la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, cinci la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, şapte la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani şi 10 la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

 

 

 

 

Sursa: click

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here