Cea mai mare ameninţare de după 1945

Conflictul din Ucraina este cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii după Al Doilea Război Mondial, a afirmat, marţi, un membru al Congresului american, în vizită în capitala ucraineană, îndemnându-l pe preşedintele SUA, Barack Obama, să aprobe livrarea de arme letale Kievului.

„Există numeroase situaţii grave în lume. Niciuna dintre ele nu este mai importantă decât ceea ce se întâmplă azi în Ucraina”, a declarat preşedintele Comisiei de apărare din Camera Reprezentanţilor, William Mac Thornberry, în timpul unei conferinţe de presă.

„În foarte multe privinţe, aceasta este ameninţarea cea mai semnificativă la adresa păcii şi stabilităţii de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a continuat Thornberry, care a avut în timpul vizitei sale o întrevedere cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

 

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a votat în masă, săptămâna trecută, în favoarea unei rezoluţii care-l îndeamnă pe preşedintele american Obama să-i furnizeze Ucrainei arme letale, pentru a se apăra împotriva ‘agresiunii’ ruse.

 
 

Rezoluţia 348-48 a fost aprobată de o majoritate formată din republicani şi democraţi, accentuând presiunea asupra administraţiei Obama, pentru ca aceasta să nu mai amâne livrarea de armament greu forţelor de la Kiev.

 

Casa Albă a anunţat luna aceasta că SUA vor furniza Ucrainei echipamente militare non-letale în valoare de 75 de milioane de dolari, însă nu vor livra armele letale cerute de Kiev. „Am speranţa că preşedintele (Obama) se va pune în curând de acord cu noi”, a spus Thornberry.

Conflictul armat din estul separatist al Ucrainei s-a soldat cu peste 6.000 de morţi în 11 luni. Kievul şi occidentalii acuză Rusia că înarmează rebelii proruşi şi că a desfăşurat forţe armate regulate în estul Ucrainei, lucru dezminţit în mod categoric de Moscova.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here