Cântăreaţa Taylor Swift, rapperul Kanye West şi trupa Metallica se numără între artiştii cu cele mai mari venituri în 2019, potrivit Forbes.
Taylor Swift, cu 185 de milioane de dolari, conduce în lista Forbes care calculează veniturile înregistrate între iunie 2018 şi iunie 2019. Cifrele sunt determinate de vânzări, prezenţe în topuri, concerte şi consultarea cu profesionişti din industrie, potrivit News.ro.
Ea este urmată de Kanye West, cu 150 de milioane de dolari, Ed Sheeran, cu 110 milioane de dolari, The Eagles, cu 100 de milioane de dolari, Elton John, cu 84 de milioane de dolari, Beyoncé şi Jay-Z, la egalitate, cu câte 81 de milioane de dolari, Drake, cu 75 de milioane de dolari, Diddy, cu 70 de milioane de dolari, şi Metallica, pe locul al zecelea, cu 68,5 milioane de dolari.
Câştigurile lui Swift din perioada luată în calcul se datorează în mare parte unui nou contract de înregistrări şi unor concerte susţinute. Ea conduce lista Forbes pentru a doua oară în ultimii cinci ani.
Ca şi Swift, care a lansat în august albumul „Lover”, West a lansat târziu albumul „Jesus Is King”, însă veniturile lui au legătură cu creşterea vânzărilor companiei Yeezy.
Artiştii care completează topul 10 au câştigat de pe urma lansării de albume şi a turneelor întreprinse.
Veniturile pentru top 10
În total, primii zece muzicieni cel mai bine plătiţi anul acesta au venituri de peste 1 miliard de dolari, fără calcularea taxelor. Veniturile lor au înregistrat o creştere cu peste 120 de milioane de dolari faţă de anul anterior.
The Rolling Stones ocupă locul 28 în top, cu încasări de 41 de milioane de dolari. În lista se mai află trupe ca Guns N’ Roses (25), cu câştiguri de 44 de milioane de dolari, U2 (39), cu 37 de milioane de dolari, şi Migos (40), cu 36 de milioane de dolari.
Cât priveşte artiştii solo, în top se află Celine Dion, cu 37,5 milioane de dolari, Lady Gaga, cu 39,5 milioane de dolari, Jennifer Lopez, cu 43 de milioane de dolari, Ariana Grande şi Paul McCartney, la egalitate, cu câte 48 de milioane de dolari, şi Pink, cu 57 de milioane de dolari.