Ce trebuie să mâncaţi pentru a scăpa de mahmureală?

 

 

Remediile pentru mahmureală sunt foarte diverse, iar părerile privind eficienţa lor variază în funcţie de persoana care le încearcă. Unii beau o cafea tare, alţii preferă clasica zeamă de varză şi apă plată, sau murături.
 

Richard Stephens, profesor de psihologie la Universitatea Keele, are însă o altă reţetă pentru aceste dimineţi neplăcute. Puţini s-ar gândi să încerce un mic dejun copios, bazat pe carbohidraţi şi prăjeli.

Dar tocmai asta este soluţia pentru a scăpa de mahmureală, spune Richard. De exemplu, un mic dejun englezesc, format din ouă prăjite, pâine şi cârnaţi, asigură destulă glucoză pentru a vindeca mahmureala.

 

Stephens şi-a prezentat teoria la întâlnirea anuală a Alcohol Hangover Research Group. El a recunoscut că a verificat eficienţa acestui remediu pe propria piele.

De asemenea, medicamentele anti-inflamatoare au un efect destul de bun, de exemplu ibuprofenul.

 

Cercetătorii de la Universitatea Cornell au declarat, în urma unui studiu realizat anul trecut, că oamenii sunt „programaţi biologic” să-şi dorească alimente bogate în grăsime.

Iar consumul de alcool reduce autocontrolul, de aceea atunci când suntem mahmuri ni se face poftă de o mâncare nesănătoasă, pe care în mod normal am evita-o.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here