Ce trebuie să mâncaţi la micul dejun ca să fiţi sătui mai mult timp

 

 

Proteinele sunt esenţiale pentru o dietă corectă, în special dimineaţa. Cercetătorii au demonstrat că dacă ştiţi ce să consumaţi la micul dejun, veţi fi sătui şi veţi mânca mult mai puţin la prânz, relatează Descoperă.
 

Un studiu prezentat la conferinţa Societăţii Americane pentru Nutriţie arată care este meniul ideal pentru persoanele care nu vor să fie tentate să mănânce diferite gustări între mese.

Cantitatea de proteine de la micul dejun este esenţială. Astfel, la studiu au participat mai multe persoane, care au mâncat dimineaţa meniuri diferite.

Unii au primit trei cârnaţi din carne de curcan (care conţineau 40 de grame de proteine), alţii un meniu pe bază de ouă (23 de grame de proteine), alţii lapte şi cereale (8 grame de proteine), iar un alt grup a mâncat prăjituri (3 grame de proteine).

 

Diferenţa consta doar în cantitatea de proteine, toate meniurile având un număr egal de fibre, grăsime şi calorii.

Apoi, toţi voluntarii au fost rugaţi să-şi evalueze singuri gradul de foame, timp de 4 ore, la un interval de 30 de minute.

După 4 ore, toţi au primit un prânz format din paste şi au mâncat atât cât au considerat necesar ca să se sature.

Cercetătorii au observat că persoanele care mâncaseră dimineaţa cea mai mare cantitate de proteine au consumat mult mai puţin din porţia primită la prânz.

Proteinele se găsesc în carne, ouă, peşte, nuci, lactate, fasole. Cantitatea zilnică necesară pentru o femeie este de 46 de grame, iar pentru un bărbat 56 de grame.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here