Ce riscă persoanele care cred în astrologie? Consecinţele negative ale acestei superstiţii

 

 

Multe persoane care recunosc că sunt interesate de horoscop susţin că totul este doar o distracţie, nimic serios. Cercetătorii spun însă că această credinţă în astrologie poate avea consecinţe negative foarte grave, arată Descoperă.
 

Un sondaj recent realizat în Statele Unite a demonstrat că 40% dintre americani cred că astrologia este o ştiinţă, deşi ştiu că este ceva diferit de astronomie.

Din punct de vedere demografic, tinerii care au între 18 şi 24 de ani formează majoritatea celor care cred asta.

 

De asemenea, un sondaj Gallup realizat în SUA în 2005 a arătat că femeile tind mai mult să creadă în astrologie decât bărbaţii, 28%, comparativ cu doar 23%.

Din nefericire, femeile sunt şi publicul ţintă al astrologilor, cele mai multe reviste care le sunt dedicate conţin pagini de astrologie, spune Julia Hemphill, sociolog la Universitatea York.

Acest fenomen se observă şi în programele televizate, unde astrologia este prezentată alături de emisiuni despre paranormal, în timp ce producţiile destinate bărbaţilor conţin mai mult informaţii ştiinţifice.

 

Mai grav este însă că astrologia promovează gândirea necritică. Astronomul Phil Plait spune că acest sistem pune accent pe datele care susţin o ipoteză promovată şi le ignoră pe cele care o contrazic, iar acest lucru distruge gândirea raţională, critică.

De asemenea, credinţa în zodii şi horoscop presupune convingerea că există o predestinare, că orice schimbare este imposibil şi chiar de nedorit.

 

După cum spunea Carl Sagan în documentarul „Cosmos”, astrologia are încă succes pentru că dă un sens superior rutinei zilnice, oferă iluzia că fiecare om este conectat cu Universul, că viaţa lui este controlată de semnale cosmice.

Astfel, astrologii susţin ideea unui destin imposibil de schimbat, a evenimentelor care sunt „menite să fie”, nu provocate de acţiunile oamenilor.

 

De asemenea, cei care cred în astrologie tind să-i judece pe oameni în funcţie de zodiile acestora, fără să mai fie interesaţi să-i cunoască cu adevărat.

După cum spune Benjamin Radford, pentru Discovery News, atitudinea aceasta greşită şi simplistă este similară rasismului.

Oamenii nu sunt judecaţi individual, ci incluşi automat într-un grup, de la care se aşteaptă un anumit comportament, apărând astfel prejudecăţile.

 

Iar aceste prejudecăţi îi vor face pe oameni să caute în mod special detaliile care să le confirme ideile, aşteptările. Astfel, multe din trăsăturile esenţiale ale altora vor trece neobservate.

Riscul este şi mai mare în cazul în care predicţiile astrologice pot schimba comportamentul celor care cred şi le pot influenţa deciziile.

De exemplu, unele persoane vor fi tentate să acţioneze în direcţia sugerată de astrolog în loc să-ţi urmeze propriile convingeri şi dorinţe.

Iar asta se întâmplă şi în cazul unor decizii foarte importante, cum este alegerea partenerului de viaţă în funcţie de zodia „compatibilă”.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here