Este de actualitate intenția ministrului justiției de a o îndepărta pe șefa instituției de care fug grangurii de pe la noi și recenta dezaprobare dată de CSM procedurii de revocare îl aruncă pe Tudorel Toader într-o zonă deloc conformă cu stamba academică de care face uz și pe care o pomenește în fiecare discurs cu audiență selectă. Lumea din jur spune că s-a compromis iremediabil, colegii îl privesc pieziș, iar strada îl înjură cu abnegație, pentru derapajul făcut de domnia sa în compania celor din „partid“, începând cu Iordache, Șerban și continuând … până la Dragnea. Ne întrebăm care o fi prețul?
Ar putea fi funcția de rector, traseul profesional al omului în discuție de până la instalare fiind unul fără reproșuri, la fel și cariera didactică în mediul universitar. Dacă acum plătește prin prestație pentru funcție, înseamnă că universitatea are o problemă sau cum se zice la peluză, „nici universitatea nu mai e ce a fost“. Ar putea fi lesne percepută ca o instituție oarecare, al cărei prim fotoliu este la cheremul celor ce vin la putere. Spirit academic? Valoare academică? Cam mici în atari condiții și mult sub nivelul aurei și prestigiului clădit în timp de cea mai veche universitate din țară. Acuma, ca rector, domnu Toader nu a avut vreme să ne arate adevăratul potențial, iar dacă printr-o remaniere ar ajunge din nou în biroul de la etajul corpului A, mă tem că întreaga sa activitate ar putea fi filtrată prin itemii actualei evoluții ministeriale, pentru că inițierea procedurii de revocare a șefei DNA a cam picat cam prost în multe medii europene. Deci, la capitolul imagine, cam jenibil. În sânul instituției sunt destui contestatari care se pot folosi de ședințele senatului pentru a-l contra, pentru că au argumentul compromisului făcut cu partidul și deci loc de potențiale conflicte. Asul din mâneca domnului ministru, în ceea ce privește evoluția pe termen lung până la retragere, ar putea fi munca la catedră, deci un salariu decent ce s-ar suprapune peste simbria de rector, deloc neglijabilă ca valoare. Și cam atât. Oare nu-i prea mic prețul pentru o expunere atât de delicată și-n același timp de amplă, mai cu seamă că știm, iar la alți e chiar de căpătâi, zicala cu „cine se aseamănă se-adună“? Dacă găsim răspunsul afirmativ, atunci e clar, „nici universitatea nu mai e ce a fost“!
Văru
