Ce a declarat Lia Olguţa Vasilescu la ieşirea de la DNA

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni că a fost chemată la DNA pentru a i se comunica extinderea cercetărilor în dosarul în care este anchetată în legătură cu obţinerea unor sponsorizări în campania electorală din 2012. Ea a anunţat totodată, la ieşirea de la DNA, că a făcut în urmă cu două săptămâni o plângere către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la modul în care au fost audiaţi martorii din dosarul ei, menţionând că nu a primit niciun răspuns.

„Este o extindere pentru aceleaşi fapte. Din câte am văzut în procesul verbal, este de săptămâna trecută. Dar, fiind campanie electorală, ultima săptămână de campanie trebuia să mă plimb şi eu pe-aici, că asta este situaţia. Mie acest dosar mi se pare aberant. În secolul XX primarii erau premiaţi pentru că boierii vremii le făceau donaţii pentru municipalitate, ca să poată să facă parcuri, muzee, pinacoteci. În secolul XXI, un primar este chemat la DNA în săptămâna alegerilor pentru faptul că a îndrăznit să văruiască nişte faţade în oraşul său”, a afirmat edilul Craiovei.

Ea a precizat că deocamdată nu s-a dispus nicio măsură preventivă în cazul său şi că este vorba doar despre încă o încadrare în acelaşi dosar.

„Este încă o încadrare, spălare de bani, în rest, nu este nimic absolut nimic modificat, dar este de campanie electorală”, a susţinut Lia Olguţa Vasilescu.

Întrebată dacă îi este afectată imaginea de prezenţa la DNA, ea a spus că acest lucru se va vedea la vot.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face acelaşi lucru. Acei bani s-au procurat prin donaţii pe care le-au făcut sponsori din municipiul Craiova. Acei bani nu au ajuns niciodată la mine, în buzunarul meu, nu au ajuns niciodată în buzunarul altcuiva”, a menţionat edilul.

Ea a adăugat că respectivii oameni de afaceri nu au primit niciun fel de avantaje de la primărie.

„Eu am făcut deja, în urmă cu două săptămâni, o plângere către CSM. Nu am primit până acum niciun răspuns vizavi de cum s-au anchetat martorii în dosarul meu. Eu sper din toată inima, dacă nu are probe CSM, să mă cheme şi pe mine să le arat aceste probe. Dacă nu mă cheamă, o să le fac publice, ca să vedeţi cum se fac dosare în România şi cum se fac dosare în plină campanie electorală. Sunt totalmente nevinovată în acest dosar, mi se pare aberant şi cred că niciun judecător normal din această ţară nu poate să mă condamne pentru ceea ce este în acest dosar”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Întrebată dacă a dat vreo declaraţie procurorilor, ea a precizat că nu şi că probabil va face acest lucru zilele următoare.

Lia Olguţa Vasilescu s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citată de procurori în dosarul în care este anchetată.

Ea a fost acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracţiuni) şi spălare de bani.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.

„În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic”, au reţinut procurorii.

Conform DNA, „donaţiile”, estimate la 135.907 euro, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, cât şi în organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei.

De asemenea, în anul 2014, Lia Olguţa Vasilescu ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printr-o asociaţie non-profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, susţin procurorii, Lia Olguţa Vasilescu, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de Elena Daniela Popescu, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

Anchetatorii afirmă că oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de Lia Olguţa Vasilescu, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor.

„De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din 2 martie 2016”, au mai constatat procurorii.

 

 

(Sursa: jurnalul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here