După ani de zile de NUP-uri şi tergiversări, în dosarul Gheorghe Ursu se face ceva. Doi foşti ofiţeri de securitate responsabili de ancheta ce a dus la moartea disidentului au fost puşi sub acuzare de procurorii militari.
Procurorii militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în dosarul morţii (practic uciderii) disidentului Gheorghe Ursu, faţă de foştii ofiţeri de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş. Cei doi sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.
„Procurori ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii mr. rez. Pîrvulescu Marin şi col. rez. Vasile Hodiş (foşti ofiţeri în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului), ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. e, g şi k din Codul penal”, se precizează în comunicatul de presă al Parchetului General.
Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că „Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile, în calitate de ofiţeri în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului, au desfăşurat o serie de acţiuni represive şi sistematice faţă de Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist.”
Cazul Gheorghe Ursu
Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor celor ce îndrăzneau să se opună lui Nicolae Ceauşescu. De profesie inginer constructor specializat în seismologie, Ursu a luat parte – în calitate de şef de atelier de proiectări – la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din ’77.
Pe dictator, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti. Cum consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuiau direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului, Ceauşescu a dispus ca blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var. Şi atât. Ceea ce echivala cu o crimă, căci la următorul seism blocurile riscau să cadă la pământ, cu tot cu oamenii din ele.
Ursu a refuzat să fie părtaş la cererile lui Ceauşescu şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă ceea ce se pregătea să facă dictatorul megaloman. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.
Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Dar nu de Securitate, pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el. Aşa că disidentului i s-a fabricat un dosar de delicvent comun şi a fost arestat de Miliţie sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută.
De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului povestise „hârtiei” despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut ca Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuza pe Ceauşescu practic, de genocid.
Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.
„Avem mărturii, zeci de foşti deţinuţi, colegi de celulă, oameni care au fost deţinuţi chiar în celulele învecinate, chiar gardieni, oameni curajoşi care au avut şi mai au încă şira spinării, au spus exact ce s-a întâmplat, şi anume că a fost bătut sistematic, şi la anchetă, şi în celulă, pentru a i se extrage informaţii despre prieteni şi despre contactele de la Europa Liberă: cum au ajuns documentele, scrisorile, prin cine.
Martorii spun că era bătut aproape zilnic, deseori noaptea, se auzeau urlete îngrozitoare, mai ales după ce i s-a spart intestinul. Se ştie că peritonita generează nişte dureri îngrozitoare. L-au lăsat acolo urlând. Unii deţinuţi spuneau că nici nu mai suportau să audă aceste urlete, s-au rugat de gardieni să fie mutaţi mai încolo să nu mai audă aceste urlete. Gardienii le-au spus: „Bă, nu ştiţi care sunt ordinele?”.
Ordinele veneau de sus, de la Vasile Gheorghe, Tudor Stănică şi Creangă Mihail. (…) Securiştii care l-au anchetat au fost Pârvulescu şi Hodiş şi, ocazional, chiar Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Cercetări Penale, care a fost şi el implicat şi l-a anchetat direct”, susţine Andrei Ursu, într-un interviu realizat de Ovidiu Simonca şi difuzat de BBC.
Dreptate refuzată pentru Gheorghe Ursu
Ani de zile familia sa a căutat dreptate, dar până acum în închisorile României post-decembriste au fost trimişi doar o parte dintre cei vinovaţi, mai exact „peştii mici”. Cel pe care fiul lui Gheorghe Ursu îl consideră adevăratul vinovat, maiorul Pîrvulescu, a beneficiat de NUP după NUP iar superiorii săi, care i-au girat crima, au scăpat şi ei nepedepsiţi.
„În cazul Gheorghe Ursu au fost implicaţi şeful Securităţii, Iulian Vlad, ministrul de Interne, Gheorghe Homoştean, ministrul de Externe, Ştefan Andrei. Cazul a avut anvergură şi prin asta se înţelege de ce dosarul a rămas încă deschis şi după uciderea tatălui meu la 17 noiembrie 1985, până în 1987. În 1985 au fost implicaţi în muşamalizarea acestui asasinat politic procurori, doctori, Institutul de Medicină Legală. Printre alţii, au participat procurorul Vasile Manea Drăgulin (care a ajuns procuror general în anii ‘93-’96), procurorii Tuculeanu şi Picioruş, care în 1985 au prelungit abuziv starea de arest a tatălui meu. Acum Tuculeanu şi Picioruş au funcţii importante în Parchetul General şi Tuculeanu a fost chiar propus ca membru în Consiliul Suprem al Magistraturii”, declara, în 2002, Gheorghe Ursu, într-un interviu pentru Revista 22.
Decizia finală privind neînceperea urmăririi penale faţă de Pîrvulescu i-a aparţinut judecătorului Gabriel Gunescu, acesta oferind justificări incredibile pentru sentinţa dată. Potrivit Gândul, judecătorul a susţinut că Gheorghe Ursu, cel care şi-a pierdut viaţa în închisoare pentru că a vrut să dezvăluie cum a dat Ceauşescu ordin ca blocurile din Capitală afectate de cutremurul din ’77 să fie doar tencuite şi zugrăvite, fără a fi consolidate, a fost, de fapt, „un privilegiat” al regimului.
Revoltat de muşamalizarea, timp de decenii, a morţii tatălui său, în octombrie 2014, în plină campanie electorală, Andrei Ursu a intrat în greva foamei. După 17 zile, Ursu a fost asigurat că ancheta se va realua, ceea ce s-a şi întâmplat.
În ultimul an, mai mulţi foşti angajaţi ai Miliţiei şi Securităţii au vorbit ca martori cu procurorii, relatând ce s-a întâmplat în arest cu Ursu. De asemene
a, procurorii militari l-au audiat pe fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad iar ancheta a scos la iveală şi faptul că dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu a fost falsificat grosolan, după 1990, conform CNSAS.
(Sursa: Epoch Times România)
