Cazinoul din Constanţa va fi reabilitat cu bani de la bugetul de stat

După ce ani de zile reabilitarea clădirii de patrimoniu a fost pasată de la primărie la diverse ministere, acum pare că s-au găsit banii necesari: la bugetul de stat. În următorii doi ani, cu finanţarea aprobată de Ministerul Dezvoltării, se vor reconstrui faţada şi interioarele cazinoului.

9,5 milioane de euro a alocat Ministerul Dezvoltării lucrărilor necesare Cazinoului din Constanţa. Dacă totul merge bine, urmează elaborarea avizelor, a caietului de sarcini şi licitaţia pentru execuţia lucrărilor. Toate ar trebui finalizate în doi ani, urmând ca imobilul să revină în administrarea primăriei.

Cazinoul din Constanţa, cel mai reprezentativ monument Art Nouveau din România, a fost construit după planurile arhitectului francez Daniel Renard. Clădirea inaugurată în 1910 a funcţionat ca spital în timpul celui de-al doilea Război Mondial iar după instaurarea regimului comunist, a devenit restaurant. La jumătatea anilor ’80, Cazinoul a fost închis pentru lucrări de restaurare, iar după ’89, imobilul a mai funcţionat câţiva ani ca restaurant.

În ultimii ani, renovarea Cazinoului din Constanţa a fost pasată între Primărie şi Ministerul Dezvoltării. Fără niciun rezultat concret. În 2007, Primăria Constanţa a încercat să concesioneze cazinoul unei firme private pentru 140 000 de euro pe an. Iar în 2011 municipalitatea a încercat chiar să vândă clădirea Ministerelor Culturii şi Turismului pentru doar un leu.

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here