Pușcărie pentru nimic: viața unui ieșean, distrusă de o eroare birocratică a Poliției Rutiere. Eroare gravă a justiţiei: un ieşean a stat 140 de zile la puşcărie pentru că în baza de date a Poliţiei Rutiere apărea ca având suspendat permisul de conducere, lucru fals. Din închisoare, Bogdan Horobeţ a intentat un proces de revizuire, pierdut de obicei de reclamanţi în proporţie de 95%, a câştigat şi a fost eliberat. La sfârşitul anului trecut, Horobeţ a dat în judecată Statul Român, pentru daune, şi a avut din nou câştig de cauză.
Un ieşean a dat în judecată Statul Român, solicitând daune materiale şi morale de peste jumătate de milion de euro. Bogdan Horobeţ (33 de ani) a demonstrat în instanţă că a stat încarcerat vreme de aproape cinci luni din cauza unei greşeli în lanţ comise de funcţionarii publici. Judecătorii Tribunalului Iaşi au admis în parte acţiunea ieşeanului şi au decis să oblige Statul Român să-i plătească 71.540 de lei.
De unde a pornit tragedia
Ieşeanul a povestit în faţa instanţei că, pe data de 28 noiembrie 2008, a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea legislaţiei rutiere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Din cauză că nu a depus la Poliţia Rutieră permisul de conducere, sancţiunea s-a prelungit cu alte 30 de zile.
În 2009, în mod teoretic, şoferul trebuia să-şi reintre în drepturi, adică să conducă liniştit, deoarece perioada de suspendare expirase. Totuşi, din cauza sistemului deficitar şi a faptului că menţiunea nu se operase în baza de date a Serviciului Rutier, Horobeţ a început să aibă numai probleme. Astfel, i s-au întocmit mai multe dosare penale pe motiv că ar fi condus autovehicule pe drumurile publice, deşi ar fi avut suspendat acest drept. Ieşeanul a încercat să clarifice situaţia la Poliţia Rutieră, însă, pe 17 februarie 2012, a primit o adresă în care agenţii îi comunicau că i s-ar fi suspendat din nou dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
Hăţişul juridic „i-a pus cătuşe“
Bogdan Horobeţ a primit doar o mică parte din daunele pe care le-a solicitat
Ieşeanul a contestat la Poliţie noua decizie de suspendare a dreptului de a conduce, dar cererea i-a fost respinsă. Apoi, Horobeţ s-a îndreptat către instanţele de judecată, care i-au dat dreptate şi au anulat actele emise de poliţişti. Dar, din cauza faptului că, în baza de date a Poliţiei Rutiere, el apărea ca având suspendat permisul de conducere, ieşeanul s-a ales cu cinci dosare penale. În unul dintre acestea, Judecătoria Buftea l-a condamnat pe ieşean la o pedeapsă rezultantă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru încălcarea legislaţiei rutiere.
Horobeţ a formulat recurs şi, în faţa celor două instanţe a adus sentinţa prin care era exonerat în faţa legii, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins recursul, deşi omul dovedise cu acte că poliţiştii comiseseră o eroare.
A plâns din cauza nedreptăţii
Pe 25 ianuarie 2013, agenţii Secţiei IV l-au ridicat pe ieşean de acasă, spunându-i că are de executat pedeapsa de doi ani şi jumătate de detenţie. Acesta era în locuinţă cu o prietenă, căreia i-a lăsat 6.000 de euro pentru a-i trimite pachete cu mâncare, a avea grijă de casă şi a-i angaja un avocat.
Ulterior, Horobeţ a formulat o cerere de revizuire, pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Într-un final, după 140 de zile de încarcerare, judecătorii i-au dat dreptate ieşeanului, constatând că acesta făcuse puşcărie degeaba.
Între timp, ieşeanul susţine că s-a îmbolnăvit. „Din cauza erorii judiciare comise în cazul meu, mi-am pierdut toţi prietenii. Înainte de condamnarea definitivă aveam o prietenă, cu care îmi făcusem planuri de a mă căsători. Din pricina încarcerării, aceasta a încetat relaţia cu mine. Mai mult, în sistemul penitenciar am luat afecţiuni grave şi am avut chiar gânduri suicidare, considerând că mi s-a făcut o gravă nedreptate“, a precizat Bogdan Horobeţ, care a adăugat că, de multe ori, a suferit puternice căderi psihice şi a avut accese de plâns pentru că toţi apropiaţii îl privesc acum ca pe un „puşcăriaş“.
Cât valoarează libertatea unui om?
Ieşeanul a povestit că, din banii daţi amicei sale pentru mâncare şi alte cheltuieli, la ieşirea din închisoare i-au mai rămas 1.000 de euro. Astfel, 5.000 de euro au fost cheltuiţi din cauza încarcerării sale, aceasta fiind şi suma solicitată drept daune materiale. Mai mult, acesta a precizat că, deşi suferinţa psihică este dificil de cuantificat, el a evaluat-o la 500.000 de euro.
„Acum, din cauza condamnării mele, nu pot să-mi găsesc o slujbă. La interviuri, angajatorii verifică portalul instanţelor de judecată şi constată că am fost condamnat! Astfel, deşi am încercat să-mi găsesc o slujbă, lumea se fereşte să mă angajeze, constatând că am avut o condamnare“, a adăugat Horobeţ.
Chiar şi aşa, judecătorii Tribunalului Iaşi au admis doar în parte acţiunea lui Horobeţ şi au obligat Statul doar la plata cheltuielilor de judecată, de 1.000 de lei, a unor daune materiale de numai 540 de lei, precum şi a unor daune morale de doar 70.000 de lei (aproximativ 16.500 de euro, din cei 500.000 solicitaţi).
Contactat telefonic, avocatul care îl reprezintă pe ieşean, Sebastian Felecanu, a precizat că nu doreşte deocamdată să comenteze situaţia, pentru că procesul nu s-a încheiat definitiv.
Horobeţ a tot avut probleme în trafic cu poliţiştii
Citește și „Cupola” din Tomești: primarul Timofte și prietenul Andrieș dau iama în bani publici (TEXT INTEGRAL)
Nici Horobeţ nu-i uşă de biserică
În noiembrie 2006, judecătorii i-au “albit” cazierul lui Horobeţ într-un proces cu obiectul “reabilitare judecătorească”, procedură legală după trecerea unui anumit termen de la o condamnare. El fusese condamnat la opt luni închisoare cu suspendare, în 2001, pentru conducere fără permis şi fugă de la locul unui accident, şi la un an şi şase luni, tot cu suspenadre, tot în 2001, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi furt.