Cântăreața Antonia a mărturisit că a avut parte de o experiență inedită, în cadrul căreia s-a ales cu bani frumoși doar pentru a lua masa cu doi milionari necunoscuți.
Biletele la evenimentele sale se vând în doar câteva ore, iar uneori acestea vin la pachet şi cu surprize pentru fani. Mai exact, la fel ca în cazul celebrităţilor internaţionale, Antonia a avut mult timp pachetele „Meet & Greet”. Concret, fanii plăteau o sumă mai mare de bani pentru a o putea cunoaşte personal pe artistă.
„M-am dus pe bani la masă. Nu pot să spun cu cine, era din altă țară. A fost cu condiții, s-a implicat managerul. N-am fost singură, mie mi-e frică de din astea. Eram cu mai mulți oameni. Era un cuplu, un domn și o doamnă. 10.000 de euro au fost”, a dezvăluit ea pentru cancan.ro.
Antonia este de ani buni într-o relație cu Alex Velea, cei doi având împreună doi băieți. Artista mai are o fată din prima căsătorie.