Cătălin Botezatu a fost în Turcia pentru un cotrol medical. Care au fost rezultatele analizelor

 

Recent întors din Turcia, unde şi-a făcut o serie de analize, creatorul de modă Cătălin Botezatu a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar avea probleme grave de sănătate.
 

„Pentru că în ultima perioadă tot aveam dureri cumplite de cap, am hotărât să merg pentru câteva zile să-mi fac nişte investigaţii complete. M-am dus singur pe picioare, m-am întors tot singur şi tot pe picioare”, a precizat designerul în vârstă de 47 de ani.

“Mi s-a spus că am migrenă de tip aură şi că una dintre arterele care ajung la creier este foarte mult dilatată faţă de valorile normale. Eu am 4,7 mm, iar cota de alarmă maximă este de 5 mm”, a adăugat acesta într-un interviu acordat pentru ziarulring.ro.

Pe de altă parte însă, creatorul de modă a precizat că, în ciuda problemelor cardiace pe care le-a avut anterior, medicii turci i-au dat veşti bune de data aceasta.

„M-am bucurat că medicii mi-au zis că am o inimă foarte sănătoasă pentru un om care a dus nişte preinfarcte pe picioare”, a explicat Cătălin Botezatu. „Şi cu ficatul se pare că stau acum bine, mi-au zis că s-a refăcut aproape complet”, a spus el în cele din urmă.

 

Sursa: gandul.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here