Cât costă un apartament cu două camere scos la VÂNZARE de ANAF

Într-o perioadă cel puțin tulbure pentru piața imobiliară, licitațiile publice reprezintă, uneori, o oportunitate de investiție. Iar printre cei care organizează astfel de evenimente se numără și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Astfel, în cel mai recent anunț, ANAF dă sfoară-n țară că are de vânzare un apartament cu două camere.

Apartamentul, de vânzare în Sibiu

Prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov și Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Fizice, ANAF anunță că scoate la licitaţie un apartament cu două camere, bucătărie, baie, cămară, hol, debara şi două balcoane.

Apartamentul este în orașul Sibiu, iar prețul de pornire al licitației este de 258.360 de lei.

Licitaţia va avea loc miercuri, 28 iunie, de la ora 12:00, la A.J.F.P Sibiu.

„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Fizice, în temeiul prevederilor art.250 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, va facem cunoscut ca in ziua de 28.06.2023, ora 12.00, la sediul A.J.F.P Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 17, et. I, camera 111, organizează licitatia a III a pentru valorificarea bunului imobil:

Apartament compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, hol, debara, 2 balcoane, situat în mun. Sibiu, înscris în CF 102003-C1-U9 Sibiu, nr. cadastral 9105/I, nr. top 184/10/I.

Preţ de pornire al licitaţiei 258360 lei”, se arată în anunţul pus pe pagina instituţiei.

Însă, nu de fiecare dată licitațiile ANAF au succes. Sunt cazuri în care niciun participant nu se înscrie, astfel că instituția este obligată, potrivit legii în vigoare, să scadă prețul și să organizeze o altă licitație.

Cel mai recent, s-a întâmplat în primăvară, când ANAF a scos la vânzare pentru a treia oară o casă cu teren! Nimeni nu a plătit prețul inițial, de 230.000 de lei, astfel că inspectorii financiari au scăzut prețul la 155.500 de lei.

Casa are 147 de metri pătrați cu teren și se află în județul Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here