Institutul Național de Statistică arată că, în iulie 2023, câştigul salarial mediu net a fost de 4.565 lei, în scădere cu 35 lei (-0,8%) față de luna iunie.
În luna iulie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.
De ce a scăzut salariul
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2023 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 14,6% în activităţi de editare;
- cu 13,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
- cu 11,4% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
- între 4,5% și 11% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi extractive;
- între 2% și 4% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, intermedieri financiare, activităţi de asigurări/ reasigurări şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.
Unde s-au înregistrat creșteri salariale
Au existat, totuși, și creșteri ale câştigului salarial mediu net. Institutul Național de Statistică remarcă faptul că aceste măriri au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 11,8% în transporturi aeriene;
- între 5,5% și 7% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii anexe extracţiei, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor;
- între 1,5% și 3% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, captarea, tratarea şi distribuţia apei.
În sectorul bugetar, în luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum și a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), ȋn administraţia publică (-0,6%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0,5%).
În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023.