Carnea, la fel de dăunătoare pentru organism ca şi fumatul

 

 

O dietă bogată în proteine de origine animală este la fel de dăunătoare organismului ca şi fumatul, susţin cercetătorii americani.
 

Aripioarele de pui sunt la fel de periculoase pentru sănătate ca şi ţigările. Concluzia le aparţine cercetătorilor de la Universitatea Davis din California, după ce au constatat că în ultimele două decenii dieta zilnică conţine de patru ori mai multe proteine de origine animală, Potrivit unui articol publicat pe site-ul oficial al Universităţii din California de Sud.

Oamenii de ştiinţă spun că din cauza acestor obiceiuri culinare riscul de a muri de cancer este mult mai crescut. Potrivit datelor studiului, o alimentaţie hiperproteica ar putea face la fel de mult rău ca fumatul unui pachet de ţigări.

Studiul a fost făcut pe un grup de peste 6.300 de persoane, care au fost monitorizate aproape 20 de ani.

Voluntarii au fost supuşi regulat unor serii de analize pentru a li se monitoriza starea de sănătate. Rezultatele au arătat că 74% dintre cei care am avut o alimentaţie hiperproteica prezentau un risc ridicat de a muri, spre deosebire de cei care nu aveau o dietă bogată în proteine.

Proteinele de origine vegetală, adică cele care provin din legume, nu au acelaşi efect asupra organismului ca şi proteine de origine animală.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here