CARNAGIU pe o șosea din județul Cluj. Trei bărbați au murit într-un grav accident (VIDEO)

Trei oameni au murit, vineri, în vremea prânzului, într-un accident rutier pe DN1, în afara localităţii Tureni. Valoarea pagubelor se ridică la circa 15.000 de lei.

Vineri, la prânz, doi şoferi şi un tânăr de 24 de ani au murit într-un tragic accident rutier în zona localităţii clujene Tureni.

 

„Conform primelor cercetări, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Turda, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcţia Cluj-Napoca – Turda, pe raza comunei Tureni, în afara localităţii, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Cluj-Napoca“, explică Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Cei doi şoferi au murit. Acceaşi soartă a avut-o şi un pasager care era în autoturism şi avea 24 de ani, originar din localitatea Copăceni. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la aproximativ 15.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs coliziunea.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here