Carmen Iohannis a participat la Semimaratonul Sibiului. Președintele a venit să o susțină

Președintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă dimineața, la Muzeul Satului din Sibiu, pentru a o susține pe soția sa Carmen, care a participat la Semimaratonul Sibiului, potrivit Agerpres, transmite România Liberă.

Klaus Iohannis şi-a încurajat soţia, dar şi pe ceilalţi 2.600 de participanţi ai Semimaratonului Sibiu, deşi nu a alergat, el a circulat doar cu bicicleta. Cu acest prilej, preşedintele României a recunoscut că merge mult mai puţin cu bicicleta de când şi-a preluat mandatul, însă, a precizat că nu a renunţat la ciclism şi tenis.

„Am venit, în primul rând, ca să susţin echipa în care aleargă soţia mea, Carmen, dar am venit să susţin competiţia, evident. Aceasta este deja una care are tradiţie în Sibiu. Este pentru un scop bun. Şi îi încurajez. (…) Susţin şi merg cu bicicleta. Eu sunt un susţinător puternic al alergătorilor. Eu am venit ca simplu spectator şi susţinător pentru competiţie şi, evident, pentru echipa soţiei mele. Am venit pe bicicletă şi plec pe bicicletă”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă mai are timp să meargă cu bicicleta, el a răspuns: „Foarte puţin. E bine şi aşa, decât deloc.”

Carmen Iohannis şi alte sute de sibieni au alergat sâmbătă pentru copiii prematuri din Sibiu, cei internaţi la Secţia de Neonatologie a celui mai mare spital public din oraş, unde e nevoie de un nou aparat de respiraţie. Klaus Iohannis a susţinut-o pe soţia sa şi financiar, donând bani pentru acest proiect. Preşedintele le-a răspuns jurnaliştilor curioşi dacă i-a dat bani soţiei să doneze pentru copiii prematuri, astfel: „Eu susţin întotdeauna şi cu toate.”

„E evident faptul că acest semimaraton este pentru a strânge fonduri pentru un proiect bun. Din câte ştiu eu, pentru Neonatologie. Îi dă un plus de atractivitate, cel puţin pentru mine, sper că şi pentru sibieni”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Prezent în cel mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava, Klaus Iohannis i-a făcut fotografii soţiei, a încurajat-o şi şi-a făcut fotografii şi cu alţi participanţi, chiar şi cu jurnaliştii prezenţi la eveniment.

După ce a alergat peste 5 kilometri prin Pădurea Dumbrava, ştafetă, cu alţi doi elevi ai săi, Carmen Iohannis i-a îndemnat pe toţi cei care nu fac sport, să o facă, cu atât mai mult să doneze cauze nobile, cum este şi sănătatea.

„Am avut emoţii ca să nu dezamăgesc. Dar îmi face mare plăcere, mă simt bine, cu atât mai mult că azi am alergat pentru o cauză deosebită, pentru Spitalul de Neonatologie din Sibiu, pentru bebeluşii noştri care sperăm să aibă o viaţă normală şi pentru zâmbetele lor şi îmbrăţişările şi mângâierile lor, facem orice”, a declarat Carmen Iohannis, la finalul cursei.

Soţia preşedintelui a recunoscut că e pentru prima dată când participă la un maraton şi pentru acesta s-a antrenat peste două luni.

„M-am antrenat două luni jumătate şi sper să fie tot mai bine. Nu aş vrea să renunţ, dacă ajută Domnul şi mă simt bine în continuare. Vă invit pe toţi să participaţi, fie la alergat, fie la tenis sau orice sport care vă face plăcere, pentru că este spre sănătatea şi binele nostru al tuturor”, a subliniat Carmen Iohannis.

La final, Carmen Iohannis s-a fotografiat cu echipa ei, alături de elevii săi din Colegiul „Gheorghe Lazăr”, unde predă limba engleză. Anton şi Cristina sunt cei doi elevi sibieni care au alergat alături de soţia preşedintelui, pentru proiectul „Dăm startul în viaţă”, dedicat copiilor prematuri. Însă alături de profesoara lor, Carmen Iohannis, au fost prezenţi sâmbătă ca şi alergători, susţinători şi voluntari, toţi cei 31 de elevi din clasă.

Carmen Iohannis a fost susţinută şi de doi fini, Marius Vecerdea, proprietarul clubului privat de tenis unde se antrenează şi preşedintele şi dr. Corina Porr, medic alergolog în spitalul în care funcţionează Secţia de Neonatologie sprijinită masiv de sibieni.

Medicul Livia Ognean, care a pus bazele Asociaţiei BabyCare şi astfel a reuşit să ajute Secţia de Neonatologie, alergând şi sâmbătă la Semimaraton, a declarat pentru Agerpres: „Maratonul de anul acesta a fost extraordinar, 645 de alergători, copii şi adulţi, aproape 1.000 de susţinători. Suntem recunoscători tuturor pentru sprijin şi încredere. Promitem să nu dezamăgim. Mii de mulţumiri tuturor, ca de obicei, am demonstrat că ne iubim copiii şi că împreună facem multe lucruri bune.”

Semimaratonul Sibiu este considerat cel mai important eveniment caritabil de acest gen din judeţ şi unul din cele mai importante din România. În acest an s-au înscris 2.600 de oameni la Semimaraton. Din donaţiile de până acum s-au strâns aproape 300.000 de lei, potrivit organizatorilor.

 

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here