Cardul de sănătate, obligatoriu din 2015

 

 

Pacienţii vor prezenta cardul de sănătate, obligatoriu, de fiecare dată când merg la control, începând din ianuarie 2015, producţia şi distribuirea acestuia fiind prevăzută să se încheie până la sfârşitul lunii septembrie 2014, a anunţat, marţi, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.
 
„Imprimeria Naţională şi Serviciu de Distribuţie Paşapoarte care se ocupă cu personalizarea datelor au atins recordul de 55.000 de carduri pe zi, lucrând în trei schimburi, şapte zile din şapte. În acest context, ritmul de un milion de carduri pe lună va creşte la 1,5 milioane, astfel încât, până la sfârşitul lunii septembrie, să fie terminată atât producţia cât şi distribuţia tuturor cardurilor”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).Cristian Buştoi a precizat că până la 3 februarie au fost realizate 5.399.000 de carduri, iar alte 9,5 milioane vor fi realizate în primele şase-şapte luni, fiind estimat ca termen sfârşitul lunii august. El a adăugat că în acest fel distribuţia celor 15 milioane de carduri poate fi încheiată la sfârşitul lunii septembrie, pentru ca în ultimul trimestru să fie implementat sistemul.”De la 1 ianuarie 2015, orice serviciu medical va fi oferit doar cu prezentarea cardului electronic”, a mai spus Buşoi.Preşedintele CNAS a adăugat că, în opinia lui, distribuirea cardurilor ar trebui făcută în două etape, prima la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, pentru 10 milioane de persoane, iar ultima în septembrie, dacă producţia se va încheia în august.”Fac apel către toţi furnizorii de servicii, atât publici cât şi privaţi, care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate, să-şi achiziţioneze cititoare pentru aceste carduri.
 
Intenţionăm să facem un proiect-pilot pentru toţi cei 10.000 de pacienţi aflaţi în serviciile de dializă, astfel că vom selecta 10.000 de pacienţi şi vom produce în februarie cardurile pentru ei. Este o fază pilot amplă, mai amplă decât aceea din Arad anul trecut, făcută pentru hemodializă. Vorbim de un eşantion de 10.000 de oameni, din centre din toată ţara, cu persoane din toate categoriile sociale”, a mai spus Buşoi.Preşedintele CNAS a precizat că cititoarele de card trebuie luate de fiecare furnizor din bugetul propriu, cele mai ieftine fiind între 30 şi 50 de euro.Cristian Buşoi a mai spus că dosarul electronic va fi testat o lună, până în 21 martie, iar din 21 aprilie va fi disponibil ca infrastructură IT.”Dosarul electronic, la fel ca şi prescripţia electornică, sunt realizate din fonduri europene. Producţia pentru dosarul electronic va putea să înceapă, descărcarea datelor este mai anevoioasă decât aceea pe cardul de sănătate. Pacienţii care nu doresc să-şi treacă datele în dosarul electronic, nu vor fi obligaţi, dar eu sunt convins că datele personale vor fi respectate cu sfinţenie”, a precizat preşedintele CNAS, estimând că cel puţin 20 de milioane de români vor avea dosar electronic.
 
Buşoi a mai spus că, în perioada 21 martie – 21 aprilie, va face o sesiune de testare şi una demonstrativă pentru proiectul privind dosarul electronic, astfel încât să poată fi aduse îmbunătăţiri şi modificări.
 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here