Căpitanul Paraschiv și căprarul miuțelor, Chirică

despre ghiolbănia bolnăvicioasă a unui pușcăriabil în chiloți de sport tărcați 

 

 

Nu sînt suporter al echipei de fotbal cunoscută ca Politehnica Iași, din mai multe motive. Primul ține de evoluția civilizației : a scanda, automat, în favoarea gladiatorilor din peștera / tribul / orașul tău e ceva din mileniile și secolele trecute, de pe vremea cînd bătaia cu ghioage în cap de la Ruginoasa, de Anul Nou, între masculii măhălălilor din Deal și din Vale, era un ritual de inițiere absolut barbar, dar absolut normal.

Al doilea motiv e oleacă mai recent : tre’ să fii prost grămadă sau naiv irecuperabil ca să nu înțelegi că scheme de genul Poli Iași au ajuns doar niște mecanisme ieftine de halit bani mulți de la buget, adică banii proștilor plătitori de impozite, taxe și bir pe prostie civică. Și vehicule electorale periodice pentru penali de genul Gheorghe Nichita, Mihai Chirica & co, care mulg echipa mereu, o împing ușurel în diviziile inferioare, apoi apar pe calul alb al salvatorilor de mahala și se bat cu pumnul în piept că au dus Iașul în lumea bună a fotbalului romînez, ca într-un film prost, cu scene care se tot repetă cam la patru ani, fiindcă spectatorii par aduși în tribune de la o școală pentru copii cu nevoi speciale.

Nefiind suporter al echipei zisă Poli Iași, n-am cum să fiu nici suporter al altei jmecherii periodice, care adună într-un mod controlat de ,, servicii ,, voturile năcăjiților și nemulțumiților de împărțeala perpetuă, făcută de șmecherii discreți dintotdeauna, pe spatele majorităților perene. O jmecherie care s-a numit, pe rînd, PUNR, PRM, UNPR, PPDD etc, iar acum e botezată AUR, SOS etc.

Aaa, și desigur că n-am cum să fiu nici suporter al neo-cvasi-securistului tupeist Burleanu, vechilașul de carton al federației romîneze de fotbal, luat din drum de mafia patriotică ghe la Cluuuj, by Vaxile Dîncu & co, și făcut mare mahăr pe viață al bășicii troacolore.

Spun toate astea fiindcă primul om din titlu, Ciprian Paraschiv, e șef în AUR Iaşi și a fost șef în federația condusă de michimausul nesimțit Burleanu. Și tocmai a fost alungat de la tribuna oficială a echipei vătăfite de al doilea om din titlu, primarul Mihai Chirica, adică fosta slugă umilă a primarului Simirad și a primarului Nichita. Și actualul vătaf al orașului, inclusiv echipa de fotbal plătită din banii proștilor majoritari. Poziție din care se găinațează verbal , plin de sine, în capul lui Ciprian Paraschiv.

Precizare : chiar dacă actuala Poli Iași mi se pare o glumă proastă și grotescă, am habar cine au fost frații Romilă, Simionaș și, mai încoace, Ciprian Paraschiv. Ultimul fiind nu doar căpitan al echipei și președinte al clubului, ci și oleacă de profesor universitar. Plus omul pe care șefii fotbalului european îl trimit să supravegheze ce se întîmplă la meciuri cu miză mare. De cealaltă parte, piticul primărez Chirica e un penal pușcăriabil și un zmeu al miuțelor în care ,, șefu’ ,, e Maradona, Messi și Bellingham de Bahlui. Deși, referitor la ultima vedetă, destui suporteri ar avea, probabil, o variantă de pronunție mai de peluză, ca un îndemn pentru primărachele care se crede os din osul coccigian al lui Pele. Deși cei ca el n-au nimic de-a face cu Pele, ci cu p’elea nulii, că asta și sînt.

Alungarea de la tribuna oficială a unui fost căpitan al echipei și președinte al clubului nu e, în acest caz, doar o chestiune strict fotbalistică, sau o reglare de conturi între adversari politici. E un simptom. Încă unul. Boala napoleonului de buzunar Chirica se tot agravează, cu simptome din ce în ce mai jalnice. Dar, cît timp tribunele fotbalistice și civice se mulțumesc doar cu înjurături la o bere, sau cu scurte scandări, rezultatul e clar : p’elea nulii Chirica va continua să se creadă un Pele al fotbalului, al politicii, al administrației și al astrofizicii de tarla. Pe spatele, pe banii și pe anii din viață ai proștilor majoritari din tribune.

În rest e bine, s-a răcorit, machetele lui Chirica strălucesc și mai frumos pe întuneric. Ca la un Crăciun din școala unor adulți cu nevoi speciale.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here