Capcana covrigilor calzi pe care îi mâncăm de dimineaţă. Lista alimentelor pe care ar trebui să le evităm

 

 

Covrigii mâncaţi prea des predispun la obezitate, guma de mestecat favorizează apariţia gastritei, iar cafeaua fără cofeină este mai dăunătoare pentru inimă decât cea normală.
 

Covrigii, guma de mestecat şi cafeaua sunt alimente pe care cei mai mulţi dintre noi obişnuim să le introducem în meniul zilnic. Medicii recomandă să renunţăm la ele, deoarece ne pun sănătatea în pericol.

 

● Guma de mestecat stimulează în exces sucurile gastrice necesare digestiei. „Stomacul roade în gol şi astfel apare, printre altele, gastrita. Riscul mare este ca guma să fie aspirată pe trahee şi să ajungă în plămâni, obturând căile respiratorii”, spune medicul de familie Călin Ciubotaru.

● Covrigii au un conţinut caloric ridicat. Nutriţioniştii spun că un singur covrig conţine chiar şi până la 300 de calorii şi mai puţin de 50 de grame de carbohidraţi. Covrigii au un indice glicemic foarte mare, ceea ce înseamnă că nivelul zahărului din sânge creşte rapid, după care începe să scadă la fel de repede. Aceste variaţii epuizează funcţia pancreasului şi cauzează rezistenţă la insulină, faza premergătoare diabetului. Descărcările mari de insulină fac ca aceste zaharuri să nu fie arse în totalitate şi să se transforme în celule adipoase sau colesterol. Iar dacă sunt calzi, covrigii irită stomacul.

● Cafeaua decofeinizată poate predispune la creşterea colesterolului „rău” din organism, potrivit datelor unor studii realizate de cercetătorii americani şi britanici. Potrivit nutriţioniştilor, câteva ceşti de cafea decofeinizată echivalează cu o ceaşcă de cafea normală ca şi conţinut de cofeină. Cafeaua decofeinizată e obţinută din culturi mai slabe calitativ.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here