despre cum îngroapă catedralele înțelesurile lui Isus
Bătînd cîmpii internetici, am dat recent de o polemică publică, uneori violentă, generată de opiniile unui tînăr ortodox ( onest și destul de școlit ) despre muzica religioasă – https://facebook.com/story.php?story_fbid=3273892312621087&id=1573390212671314 . Și mi-a adus aminte de niște gînduri mai vechi, legate de capcana artei creștine, adică efectele ei secundare, nebănuit de perverse. Adică alienante, îndepărtînd majoritatea presupus creștină de la sensurile absolut revoluționare lăsate lumii și oamenilor de rabi Ieșua din Nazaret, mai cunoscut ca Isus Hristos.
Dacă părerile mele de ateu enervant vor fi fost exprimate anterior, mai bine și mai frumos, de cineva mai inteligent și mai serios decît subsemnatul, pot zice doar ce a zis un mort tare înțelept și simpatic, citat extensiv în Biblie : nimic nou sub soare. Nefiind eu savant, ci doar un om care scrie ce crede, nu mă simt tare vinovat că nu știu ce-au scris pe tema asta mințile mai luminate decît a mea.
Deci : de ce e arta creștină o capcană frumoasă ? Fiindcă face parte din clasica schemă a formei care adesea ucide fondul. A literei care ucide spiritul textului. A fariseilor ( din vremea lui Isus și de azi ) care știau pe dinafară Legea, fără s-o înțeleagă( și s-o aplice ) pe dinăuntru.
Rabi Ieșua din Nazaret a fost omul simplității și al austerității. Al esenței, nu al ambalajelor frumoase și inutile, dacă nu chiar otrăvite. Retorica a fost singura artă pe care a folosit-o într-un mod absolut formidabil. Adesea cutremurător. Fiindcă doar așa putea comunica rabi Ieșua cu cei de lîngă ei : prin cuvinte bine gîndite. Prin cuvintele sale cu totul zguduitoare a trezit, fie și temporar, evreii căzuți în mizeria morală, vîrfuită de marii preoți iudei, apoi a trezit, pentru o dez-sălbăticire încă minoritară, și restul lumii. Că restul lumii a beneficiat de sensurile lui Isus datorită ” ereziei ” benefice a lui Saul , devenit Pavel, asta deja e altă poveste.
Sensurile civilizatoare ale lui Isus n-au prea mult de a face cu piatra, clopotele și monumentalitatea catedralelor, cu hainele scumpe și uneori frumoase ale preoților, cu tablourile religioase, fie ele și capodopere zguduitoare, sau cu sunetele neverosimil de pătrunzătoare pe care ni le-au lăsat Bach, Handel, Vivaldi sau alți muzicieni.
Da, arta poate fi o poartă spre credință, la fel cum poate fi o poartă spre orice mod de a înțelege lumea. Doar că accentul excesiv pus pe artă, ca parte a vieții religioase, a dus la alienarea pe care o trăiește, de sute de ani, ceea ce milioane de oameni cred că e ,, creștinism „.
Da, alienare. Adică înstrăinare. Înstrăinare de sensurile lui rabi Ieșua, zis Isus Hristos. Da, cu un singur ” i ” , fiindcă toate discuțiile astea sterile și inutile ( ,, Cristos, Hristos, Christos ” etc ) sînt doar vorbe goale despre sexul îngerilor, cu armata sultanului cuceritor la porțile viitorului Istanbul.
De ce înstrăinare de sensurile lui Isus ? Fiindcă omul majoritar se minunează de catedrală / biserică / clopote / statuia lui Michelangelo / icoane etc, se bucură de ele ( cît poate fiecare ), participă en gros la ritual, apoi, după ce și-a luat doza de anestezic sau de tratament paleativ, își vede mai departe de ale lui. Adică de mizeria toxică și cotidiană.
Da, anestezic sau paleativ, asta sînt, majoritar, arta creștină și ritualul religios. Nu vindecare. Fiindcă vindecarea ar însemna acceptarea și asimilarea înțelesurilor amare lăsate lumii și oamenilor de rabi Ieșua din Nazaret, după ce ne-a radiografiat, destul de pătrunzător. Numai că oamenii nu vor amărăciunea lui Isus, cîtă vreme au la îndemînă bomboanele pe care le vînd, de sute de ani, cofetarii templului și partenerii lor. Bomboane falsificate, cel mai adesea. E drept, cofetarii crucii mai arată uneori, ca sperietoare, și arsura neagră a cratițelor divine, dar asta e doar un truc clasic, pentru disciplinarea clientelei / turmei. Mîntuire cu bici și morcov, pe scurt.
Da, știu, arta poate provoca revelații. Dar asta e valabil pentru cei care pot avea așa ceva. Pentru majoritatea, așa cum ne-o descrie peren clopotul matematic al lui Gauss, poate funcționa mai degrabă efectul cuvintelor magistrale spuse de Isus, decît dangătul clopotelor de bronz. Desigur, asta dacă vrem vindecare, nu masaj pseudo-terapeutic.
Mda, se pare că frumusețea nu va salva lumea, în sensul terestru, și nici n-o va mîntui, în sens paradisiac. Sorry, Fiodor Mihalîci, izvinite, damî i gaspada : kino ne budet. Koneț filma.
Dar, precum a zis rabi Ieșua, ajunge zilei răutatea ei. Chiar dacă e ascunsă de catedrale, altare pline de picturi, crucifixuri, orgi zguduitoare de vitralii, mitre patriarhale doldora de diamante, cădelnițe frumos meșteșugite, poarta cea strîmtă există. Așa cum a zis învățătorul din Nazaret. Și îl așteaptă pe oricine poate să o vadă și să o accepte. Simplă și plină de înțelesuri amare. Dar vindecătoare.
Șalom, tuturor. Adică liniște și pace, în limba omului care a avut nevoie doar de cuvinte, ca să ne arate un drum. Amar, plin de pietre, dar vindecător.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
