Candidații la funcția de decan al Baroului Iași la interviurile 7IAȘI

Doina Stupariu, Tudor Duca și Liviu Bran sunt cei trei avocați înscriși în cursa pentru funcția de decan al Baroului Iași. Cei trei au fost de acord să răspundă la aceleași întrebări, iar prin prisma răspunsurilor oferite de aceștia vă invităm să-i cunoașteți și să aflați modul în care doresc să administreze în anii ce urmează instituția care îi reprezintă pe avocații ieșeni, Baroul Iași.

  1. De unde pasiunea pentru avocatură? Cum au fost începuturile în cariera

de avocat?

Doina Stupariu: Am iubit mereu avocatura, am profesat numai în avocatură și pot spune că „avocatura este un mod de viață, că nu poți face avocatură decât dacă simți dimineața când te trezești că nu poți respira fără să fii avocat!”

Tudor Duca: Contactul meu cu avocatura a avut loc chiar din perioada copilăriei, trăind într-o familie în care mama a exercitat succesiv profesiile de magistrat și de avocat. Din acest motiv, încă din perioada liceului am devenit familiarizat cu domeniul dreptului, așa încât parcurgerea studiilor universitare în această direcție a fost firească pentru mine. Deși am fost sfătuit de către membrii familiei mele să urmez o carieră în magistratură, am considerat (și încă consider) că avocatura este cea mai apropiată de structura mea emoțională și am susținut și promovat examenul național de admitere în profesie în municipiul București în luna aprilie a anului 2002. Îmi aduc aminte cu nostalgie de stagiul meu în profesia de avocat, perioadă în care petreceam câte 6-8 ore pe zi în sălile de ședințe și în care alocam zilele de sfârșit de săptămână studiului și redactării lucrărilor profesionale. În acest fel, am reușit să dobândesc o bază solidă de cunoștințe și de experiență profesională care ulterior mi-au fost de mare folos în dezvoltarea propriei cariere.

Liviu Bran: Pasiunea pentru avocatură a venit încă din timpul facultății, neavând niciun dubiu cu privire la ceea ce vreau să fac după ce voi absolvi. Consider că din cele trei profesii de vârf, avocatura se potrivește cel mai bine personalității mele.

Începutul carierei mele a fost destul de anevoios, în sensul că imediat după ce am terminat stagiatura mi-am deschis propriul cabinet și încet – încet a trebuit să lupt pentru ceea ce am vrut să ajung și poate că am ajuns astăzi.

  1. Ce v-a determinat să candidați pentru funcția de decan al Baroului Iași?

Doina Stupariu: Simt că am ajuns la momentul în care pot să exercit această demnitate, că am acumulat experiență, înțelepciune, respect pentru a putea reprezenta pe confrații mei! Am realizat foarte multe lucruri în perioada în care am exercitat funcția de Prodecan, consilier Barou, Consilier UNBR , Consilier în Comisia permanentă  precum și în cea de Director al Institutului de Pregătire și Perfecționare al Avocaților și am reușit să dovedesc faptul că pot să comunic cu colegii, că pot să-mi îndeplinesc sarcinile, am energia și timpul necesar pentru a dărui ceva profesiei  și colegilor.

Tudor Duca: În ultimii opt ani am făcut parte din Consiliul Baroului Iași, iar în ultimii patru ani am îndeplinit funcția de Prodecan. În toată această perioadă, lucrând în echipă cu Decanul și cu majoritatea membrilor Consiliului, am avut ca obiective modernizarea breslei noastre și asigurarea funcționării baroului pe baza unor principii corecte de integritate, credibilitate, transparență și unitate. Candidatura mea din acest an se sprijină pe feed-back-ul pozitiv primit din partea avocaților ieșeni și vine ca o continuare firească a activității anterioare, în vederea menținerii acelorași principii solide de dezvoltare a baroului.

Liviu Bran: Anul 2019 ar trebui să fie un an al schimbărilor, iar prin alegerea noului Decan, acesta să vină cu altă viziune și cu proiecte mai îndrăznețe, proiecte care să fie duse la bun sfârșit și nu doar afirmate și afișate în timpul campaniei desfășurate înaintea alegerilor.

Funcțiile pe care le-am deținut în cadrul Baroului Iași și experiența în această profesie m-au determinat să cred că pot aspira la această funcție. Cunosc îndeajuns de aproape problemele cu care ne confruntăm zi de zi, dar și soluțiile pe care ar trebui să le punem în aplicare pentru a ne îmbunătăți activitatea de zi cu zi.

  1. Vă cunoașteți contracandidații. Care sunt atuu-rile dumneavostră în fața celorlalți candidați?

Doina Stupariu: Cred că sunt singura care am avut privilegiul să-i cunoască pe fiecare dintre  colegii care doresc să acceadă în această demnitate încă de pe vremea de când erau stagiari. Îi respect și le urez succes. În ceea ce privește atuurile nu pot spune cu precizie dacă am sau nu atuuri. Știu doar că mereu  mi-a păsat de ce se întâmplă în această profesie, că m-am implicat, îmi doresc și simt că pot  să mai fac ceva pentru avocatură.

Tudor Duca: Argumentele care mă recomandă pentru demnitatea de Decan sunt caracterul integru și imaginea nepătată, pregătirea profesională temeinică și, mai presus de toate, experiența ultimilor patru ani. Având funcția de Prodecan, am făcut parte din echipa de conducere a baroului, prilej cu care am cunoscut provocările cu care se confruntă avocații ieșeni și am identificat și aplicat soluțiile potrivite de rezolvare a acestor provocări. De asemenea, amintesc colaborarea instituțională și umană, promptă și eficientă, a Baroului Iași cu celelalte instituții descentralizate ale Uniunii Naționale a Barourilor din România care funcționează pe plan local, respectiv cu Filiala Iași a Casei de Asigurări a Avocaților și cu Centrul Teritorial Iași al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.

Liviu Bran: Îmi cunosc foarte bine contracandidații, aceștia fiind și consilieri în cadrul Baroului Iași. Sunt oameni valoroși și cred că fiecare dintre aceștia poate aduce un plus de valoare Baroului Iași.

Atuurile mele ar fi echilibrul, experiența, comunicarea, respectul, credibilitatea, încrederea câștigată în cei peste 22 de ani de activitate profesională. Modul în care îmi asum deschis fiecare problemă cu care mă confrunt și rezolvarea acestora în timp util, dar și abilitățile manageriale dobândite în decursul carierei mele, sunt de asemenea o serie de atuuri pe care le am.

  1. Care sunt principalele obiective pe care doriți să le realizați dacă o să ocupați această funcție?

Doina Stupariu:

  1. Prima problemă foarte gravă este de IMAGINE și de RELAȚIONARE CU CELELALTE PĂRȚI ALE ACTULUI DE JUSTIȚIE:

Există agresiune exercitată din exterior, de către unii magistrați, polițiști, oameni de rând, presa etc., dar și agresiunea din interiorul profesiei (lipsa de respect între colegi, lipsa de profesionalism, lipsa de comunicare și cunoaștere, lipsa activităților desfășurate de Barouri, lipsa de unitate, formarea “bisericuțelor” și a diverselor grupuri care nu fac altceva decât să dezbine Baroul etc.)

SOLUȚII PROPUSE:

-Sustin delegarea unor sarcini clare către fiecare consilier și verificarea aducerii la îndeplinire a acestora, dar și afișarea acestor sarcini și reușite spre cunoștința tuturor colegilor. Consiliul împreună cu Decanul trebuie să conlucreze, să formeze o structură unitară. Puterea nu este în mîinile Decanului. Întreg consiliul trebuie să aibă atribuții clare, pe departamente și să fie permanent activ.

-Să combatem lipsa de promovare prin prezentarea Baroului în toate mijloacele mass media și în toate mediile sociale și economice și să promovăm profesia și avocatul cum este el, un om cult, care se pregătește continuu, sensibil și aplecat mereu spre rezolvarea problemelor oamenilor; să arătăm latura umană a profesiei, dar și personalitățile marcante ale avocaturii, precum și activitatea pro bono.

Ne-am obișnuit să apărem individual cu diverse cazuri, promovîndu-ne propria imagine. Momentele de apariție în presă sunt legate de evenimente neplăcute, de cazuri mediatizate, de petreceri de clasamente nedemne ce privesc imaginea sau situația financiară a unor colege/colegi etc.

Am avut privilegiul să vă cunosc pe majoritatea dintre dvs. de cînd ați intrat în stagiatură, cunosc parte din preocupările unora care constau în pictură, pian, poezie, dans, sport etc. Cunosc și implicarea în proiecte caritabile. Cred că este necesar ca justițiabilii, dar și colegii, să cunoască și aceste aspecte.

-Este timpul ca Baroul să fie gazda primitoare a unor evenimente culturale, precum o lansare de carte (făcînd o paranteză – atmosfera pe care o degajă întîlnirile cu membrii Asociației Vespasian V.Pella este minunată și bine cunoscută de unii dintre noi).

-Îmi propun editarea unei reviste a Baroului în care colegii avocați să publice ,revista pe care să o difuzăm atît în instituțiile cu care conlucrăm, cât și în mediul privat.

-Avem Cod deontologic, avem și Carta interdisciplinară semnată de Judecători, Procurori și Avocați. Nu este nevoie de alte protocoale, ci de punerea în practică a principiilor și îndrumărilor din aceste acte. Ne vom adresa acestora periodic, personal și în scris, pentru a le aduce la cunoștință problemele noastre și pentru a le solicita să respecte procedurile și Carta interdisciplinară. Vizez aici inclusiv respectarea perioadelor de vacanță în ce privește comunicările actelor de procedură și amendarea avocaților, cu excepția cauzelor ce reclamă urgentă.

-Este necesar să reluăm organizarea ședințelor de consiliu cu includerea în prima parte a ședinței a conducătorilor insitituțiilor cu care colaborăm (Instanțe, Poliție, Parchet, Penitenciar, Cadastru, Camera Notarilor Publici). Este necesară și implicarea tuturor avocaților, prin participarea doritorilor la ședințele de consiliu și prin delegarea câte unui consilier, prin rotatație, pentru a primi sesizările și sugestiile colegilor.

-Voi reactiva legăturile existente între Barouri din țară și din străinătate, care nu au fost fructificate în ultimii 8 ani, prin organizarea de activități comune, prin schimb de experiență etc. Amintesc aici Ordinul Avocațior din Italia, cu care personal am realizat un acord de colaborare cu INPPA și cu Baroul.         De asemenea, au existat legături fructuoase cu Avocații din Republica Moldova, care s-au întrerupt timp de 8 ani, deși unii dintre noi au păstrat legătura cu colegii de peste Prut.

-Întrucât se simte lipsa de cultură juridică, voi organiza întâlniri cu oameni de afaceri și conferințe pe diverse teme, pentru a arăta necesitatea angajării avocaților încă de la consultanță, subliniind faptul că e mai ușor să previi o situate litigioasă decât să o rezolvi în instanță. Colegii cu experiență în domeniile de interes ale acestor conferințe sunt invitați să facă prezentări, în schimbul cărora vor primi puncte în sistemul de pregătire profesională continuă.

-Interzicerea colaborării profesionale dintre avocații membri ai Baroului Iași și persoane care exercită fără drept activitatea de avocat, precum și eliminarea elementelor de avocatură clandestină prin demersuri prompte și ferme în cazurile semnalate, dar mai ales prin elaborarea unei metodologii privind dizolvarea, lichidarea și radierea tuturor societăților comerciale înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comețului care au în componența actului constitutiv codul CAEN 6910 – Activități juridice.

  1. Există numeroase probleme de ordin FINANCIAR și ORGANIZATORIC, pentru care îmi propun să implementez următoarele soluții:

-Urgentarea implementării programului SAJ, pentru transparentă și rapiditatea distribuirii și plății oficiilor.

-Plata contribuţiilor profesionale către Barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale (C.A.A.) trebuie să se poată realiza online, cu transmiterea dovezii efectuării plății pe email sau direct cu cârdul bancar, sens în care trebuie achizionată tehnologia necesară.

-Pentru a acoperi cheltuielile Baroului, reducînd taxele suplimentare sau creând fonduri din care să putem organiza activități, plăți un sistem informațional, acordă ajutoare etc. putem închiria pentru diverse evenimente profesionale spațiul Baroului, de exemplu către ONG-uri, societăți comerciale etc, ocazie cu care putem și participă prin expunerea de informații juridice pe teme de interes.

-Cei care doresc pot direcționa 2% din impozit către Barou, pentru crearea unui fond din care să se poată acorda sume de bani colegilor care au reale probleme și situații deosebite în familie.

-Sprijinirea tinerilor avocați prin acordarea de facilități la înființarea formelor de exercitare a profesiei de avocat în sensul reducerii taxelor privitoare la constituirea cabinetului.

-Inițierea unui demers pentru reducerea majorărilor de întârziere la 0,05 % pentru fiecare zi.

-Asigurarea unei transparențe reale și a unei informări periodice în privința cheltuielilor efectuate de barou și informarea corespunzătoare a tuturor avocaților cu referire la plata contribuțiilor la sistemul propriu de asigurări sociale.

-Excluderea unificării fondurilor din sistemul propriu de asigurări sociale cu cel public și excluderea centralizării fondurilor din sistemul propriu de asigurări sociale;

-Dotarea corespunzătoare a spațiului comun în care își desfășoară activitatea membii Baroului.

-Regândirea limitelor publicității profesionale în sensul reanalizării, în raport de cerințele actuale de pe piața avocaturii, a cazurilor în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei;

-Includerea altor tipuri de prestații avocațiale, alături de cele relativ recent adoptate (medierea și curatele speciale), în competențele avocatului.

-Întrucât mulți colegi avocați reclamă încălcări grave de procedură și conduită, îmi propun ca Baroul Iași, printr-un resort specializat sau prin intermediul Serviciului de Asistență Judiciară, să poată interveni ca observator în dosarele sau ședințele unde avocații semnalează problemele respective, urmând să sesizeze și organele competente când se constată nereguli.

– Încheierea unui acord/parteneriat cu instanțele din Iași pentru scanarea și digitalizarea tuturor dosarelor aflate pe rol, astfel încât acestea să poată fi accesate online prin folosirea unei parole.

-Negocierea unui program convenabil pentru avocați la registraturile și arhivele instanțelor, dar și la Parchete.

-O problemă pe care o conștientizez și pentru care voi încerca, cu ajutorul tuturor, să găsesc o soluție viabilă este cea a parcării în zona instanțelor.

Tudor Duca: Proiectele pe care le voi realiza în calitate de Decan, împreună cu o echipă majoritară de consilieri care mă susțin în acest demers, sunt următoarele:

-întărirea unității Baroului Iași, prin sporirea coeziunii dintre avocații ieșeni, atât în raport cu celelalte barouri din U.N.B.R., cât și față de celelalte instituții participante la actul de justiție sau care reprezintă alte autorități ale statului;

-consolidarea permanentă a imaginii baroului și a profesiei de avocat;

-stimularea solidarității și confraternității între membrii Baroului Iași;

-consolidarea rolului baroului în pregătirea profesională a avocaților, prin colaborarea cu I.N.P.P.A., precum și cu Facultatea de Drept din Iași;

-finalizarea procedurilor de informatizare a baroului;

-rezolvarea cu celeritate a cererilor avocaților;

-implicarea Baroului Iași în viața comunității, prin participarea la acțiuni organizate de instituțiile publice, cu caracter social, cultural, sportiv și de voluntariat.

Liviu Bran: Principalele obiective pe care vreau să le realizez sunt:

-Recredibilizarea profesiei de avocat în cadrul comunității;

-Vizibilitatea acestei profesii;

-Fraternizarea profesiei;

-Îmbunătățirea relațiilor cu celelalte profesii juridice și organizarea unor întruniri periodice cu conducerea acestora;

-Pregătire profesională trimestrială pentru toți avocații din Baroul Iași în vederea cunoașterii și aprofundării numeroaselor modificări legislative;

-Realizarea unui mod de comunicare cât mai transparent cu toți membrii Baroului Iași, atât cu privire la deciziile Consiliului Baroului, ale Decanului, dar și cu problemele cu care se confruntă cei din conducerea Baroului;

-Achiziționarea a mai multor echipamente hardware (calculatoare, imprimante, scannere etc.) pentru a fi instalate la sediul Baroului Iași, toți avocații putând beneficia de aceste echipamente și astfel, venind în sprijinul acestora pentru a-și desfășura activitatea profesională în condiții optime;

-Dezvoltarea și implementarea unui site/forum în cadrul căruia toți avocații Baroului Iași să aibă acces în primul rând la legislația actualizată, iar apoi la găsirea unei soluții pentru probleme practice întâlnite în dosare, prin accesarea unei secțiuni în care pentru fiecare materie de drept (drept penal, drept civil, drept comercial etc.) va fi numit un grup de câțiva colegi formatori (cu vastă experiență profesională) care să poată îndruma punctual modul de soluționare a problemei în cauză;

-Organizarea unui Bal anual al avocaților care să se desfășoare în Sala Voievozilor din cadrul Palatului Culturii, unde să fie invitați și membrii din administrația publică locală și din alte categorii profesionale (medici, profesori etc.)

-Organizarea unor întâlniri periodice cu avocații stagiari și maeștrii lor în vederea depistării și rezolvării situațiilor problematice apărute în cadrul colaborării lor;

-Înființarea unei asociații a Baroului Iași, asociație prin care putem dezvolta proiecte sociale, economice și culturale;

-Sprijinirea avocaților aflați în dificultate, precum și a celor care trec printr-o perioadă mai dificilă. Aici mă refer la pensionari, tineri avocați aflați la debutul profesiei etc.

-Achiziționarea unui spațiu de recreere destinat exclusiv avocaților din Baroul Iași.

-Implementarea unui soft privind repartizarea aleatorie a oficiilor, dar si a platilor oficiilor;

-Reîntoarcerea la valorile morale specifice profesiei, respectiv moralitate în limbaj, atitudine în ținută.

Acestea sunt doar o parte dintre obiectivele pe care mi le-am propus a le îndeplini.

  1. Baroul Iași are un număr foarte mare de avocați. Care sunt dificultățile pe care le întâmpină aceștia? Cum poate fi îmbunătățită activitatea avocaților?

Doina Stupariu: Am evidențiat mai sus câteva din punctele pe care ar trebui să punem accent.

Tudor Duca: În calitate de conducător al Baroului Iași, îmi propun un program de măsuri pentru rezolvarea provocărilor cu care se confruntă în profesia de avocat, măsuri dintre care amintesc cu titlu exemplificativ următoarele:

-susținerea implementării la nivelurile baroului și instanțelor ieșene a Ghidului de bune practici între magistrați și avocați, ghid ce urmează a fi publicat în cursul anului 2019, în urma unor sesiuni de lucru între reprezentanții ambelor profesii;

-extinderea procedurilor de apărare a reputației profesionale, la cererea avocaților ale căror drepturi sunt încălcate de către reprezentanții instanțelor sau instituțiilor în fața cărora se prezintă;

-îmbunătățirea colaborării dintre Baroul Iași și celelalte barouri din uniune, pentru a asigura promovarea intereselor tuturor avocaților ieșeni, inclusiv în materia aplicării Protocolului privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților din oficiu;

-participarea avocaților din Baroul Iași la proiectele cu finanțare europeană derulate în profesie având ca obiect formarea continuă a avocaților;

-formarea unei strategii motivante de asigurare a stagiului profesional în cadrul cabinetelor individuale și al societăților profesionale de avocați;

-continuarea ciclului de conferințe naționale, cu participarea unor specialiști de prestigiu la nivelul întregii țări, din toate domeniile dreptului;

-menținerea utilizării website-ului baroului și a serviciului INFO Barou ca metode de comunicare a informațiilor către avocați;

-definitivarea implementării programului informatic de alocare a oficiilor, pentru a asigura o distribuire echitabilă și transparentă, cu posibilitatea de monitorizare, precum și de evaluare a calității apărării în asistența judiciară;

-menținerea proiectului de distribuire, cu titlu gratuit, a licențelor legislative către avocați, având prioritate avocații înscriși la asistența judiciară și cei cu vechime mică în profesie;

-stabilirea unui program de audiențe ale Decanului sau Prodecanului, în vederea asigurării facilitării rezolvării solicitărilor avocaților între ședințele de consiliu.

Liviu Bran: Dificultățile cu care aceștia se confruntă sunt multiple, pornind de la lipsa locurilor de parcare, continuând cu lipsa unui spațiu mai mare al Baroului Iași pentru a-și desfășura activitatea câți mai mulți avocați care nu au un sediu propriu etc.

În ceea ce privește răspunsul la cea de-a doua întrebare, cred că acesta a fost atins atunci când am expus obiectivele pe care mi le propun.

  1. Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți colegilor avocați pentru a vă acorda încrederea lor?

Doina Stupariu: Să învingă noblețea atitudinii și obiectivitatea rațiunii.

Tudor Duca: Mesajul meu către colegii avocați din Baroul Iași este surprins perfect de următoarea maximă a filozofului american Henry David Thoreau: ”Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.”

Liviu Bran: A venit momentul să ieșim din starea de blazare și să încercăm prin efortul fiecăruia dintre noi să redevenim o profesie de elită, așa cum eram odată.

De noi depinde să fim respectați și apreciați. De noi depinde să fim uniți. Și tot de noi depinde să fim mândri că facem parte din această profesie nobilă.

De unul singur nu se poate, dar împreună cu siguranță vom reuși. Într-o societate în care reperele și valorile sunt din ce în ce mai puține, când ipocrizia, nepotismul sunt peste tot, poate e timpul ca noi să dăm un semn de normalitate care să fie urmat apoi și de alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here