Destin dramatic pentru un militar român. Destin incredibil pentru o ţară din sud vestul Africii. Poveştile s-au împletit o vreme, acum fiecare are drumul său. În 1995, militarul român Cristian Roşu a ajuns în Angola, ca militar al trupelor de menţinere a păcii. Ţara era măcinată de un teribil război civil. Românul nu a stat decât jumătate de an, dar experienţa n-o va uita niciodată: s-a întors acasă infectat cu HIV. Lupta lui a continuat în România, cu prejudecăţile. Între timp, lupta din Angola s-a încheiat, iar statul african, bogat în petrol şi diamante, a devenit mai nou tărâmul făgăduinţei pentru europeni.
Pregătirea
În 1992, Cristian Roşu păşea pe poarta UM 1348, după un examen în care a fost acceptat pe postul de comandant grupă Ia cercetare geniu. Ulterior, unitatea şi-a schimbat profilul: Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Se auzeau zvonuri că va urma plecarea în Angola. “Acest lucru s-a văzut în intensificarea pregătirii. Au început să vină şi alţi colegi detaşaţi de la alte unităţi. Punctul culminant a fost impunerea unui contract de voluntar pentru participarea la misiuni în afara ţării. Trebuia semnat, altfel erai detaşat sau disponibilizat”, povesteşte Cristian Roşu. După doi ani de pregătire intensă, vizite de monitorizare din partea unor echipe de specialişti români şi străini, împreună cu alţi colegi a fost declarat apt pentru misiune. Unitatea crescuse la 800 de inşi, în mare parte infanterişti. În vara lui ‘95 pregătirile erau în toi. O parte din echipa tehnică a fost trimisă în portul Constanţa pentru a fi îmbarcată şi trimisă spre Angola.
Hrana, sub orice critică
Motivul era participarea la misiunea de menţinere a păcii din Angola. Unii au acceptat, alţii au renunţat. “Familia era în parte împăcată cu gândul că voi lipsi o perioadă, dar neliniştită la ce se putea întâmpla. Salariul din ţară rămânea, la fel şi sumele în dolari care, lună de lună, urmau să fie depuse într-un cont bancar. La acea vreme, solda era de 975 de dolari/lună, la care se adăuga şi diurna lunară de 40 de dolari pe care urma s-o primim acolo”, îşi aminteşte Roşu. Pe 6 septembrie 1995, au ajuns la destinaţie. Militarii au fost încărtiruiţi într-un hangar de triaj: era primul contact cu militari participanţi aparţinând altor naţii: brazilieni, uruguayeni, portughezi şi indieni. A urmat o perioadă de pregătire a bazei militare române din Lobitto. În trei luni au ridicat un mic orăşel, utilat şi adaptat după nevoi. “S-a plecat cu rezerve de mâncare din ţară care erau sub orice critică: pesmeţi în loc de pâine, brânză topită pietrificată, cartofi deshidrataţi, fasole. Totul era pe bază de conserve din rezervele statului. Abia după două luni s-a trecut pe norma ONU şi hrana a putut fi numită mâncare”, spune Roşu.
Primul verdict: malarie
Un ordin de detaşare l-a dus pe militarul român în zona Chicuma, undeva la 500 de km de prima bază. Aici au început problemele: a început să piardă în greutate şi s-a confruntat cu o anemie severă. A solicitat efectuarea unor analize, însă spitalul militar era la 1.000 de km distanţă. În tabără nu era decât un punct sanitar, cu personal medical slab pregătit. Analizele de anemie le-a făcut la un cabinet privat contra cost. “Am făcut şi analiza de malarie la insistenţele unor colegi. Analizele medicale erau bune, doar că aveam malarie în cote alarmant de mari. Am prezentat buletinul de analize medicului de tabără şi s-a dispus trimiterea la spitalul militar portughez din Huammbo, unde am început tratamentul pe bază de chinină”, rememorează militarul.
După malarie, HIV
Pe 7 aprilie 1996, avionul cu militari români a revenit în ţară. La două zile de la întoarcere, simptomele de rău au început să reapară. Verdictul dat de medicii de la Bucureşti a fost acelaşi: malarie. A primit însă o lovitură puternică: avea şi HIV. “A urmat o serie de concedii medicale de 90 de zile prescrise de medicul unităţii, după care s-a dispus pensionarea pe caz de boală, fără a fi întrebat sau a mi se cere părerea”, precizează Roşu. După verdictul dat de medici, în 1997, soţia a cerut divorţul. După spusele militarului în rezervă, stabilirea programului de vizitare a fetiţei a fost discriminatoriu. “Senzaţia era ca a unui condamnat ce primeşte o vizită la închisoare. Soţia s-a folosit pe parcursul procesului de diagnosticul medical”, povesteşte Roşu.
Un nou scop
În următorii doi ani, fostul militar îşi aminteşte că nu mai avea niciun ţel, ci doar trăia. În urmă cu 13 ani a cunoscut mai multe persoane seropozitive, printre care şi pe actuala soţie. Împreună au luat decizia de a înfiinţa prima asociaţie de persoane seropozitive numită „Noi şi ceilalţi”. Asociaţia are scopul de a lupta pentru apărarea drepturilor persoanelor infectate cu HIV. Din 2003 a fost ales preşedinte al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Jose Eduardo dos Santos, preşedintele angolez, a declarat despre oraşul Kilamba, ridicat de chinezi, că este parte a programului său social. Construit să găzduiască 500.000 de oameni, oraşul este pustiu din cauza preţurilor prohibitive ale apartamentelor, între 120.000 şi 200.000 de dolari
Angola, cea mai mare sursă de petrol a Chinei
Angola este prezentată ca fiind ţara care a renăscut după 27 de ani de război civil, fiind al doilea producător de petrol din Africa după Nigeria. Cu toate că Angola este recunoscută pentru resursele de petrol şi ca fiind a cincea sursă de diamante din lume, presa din străinătate scrie că 60% dintre angolezi trăiesc la limita sărăciei. Conturi pline ar avea persoanele apropiate preşedintelui angolez, Jose Eduardo dos Santos, dar şi unele companii multinaţionale. Potrivit revistei “Forbes”, fiica dictatorului, Isabel dos Santos este cea mai bogată femeie din ţară şi printre cele mai bogate din Africa. Isabel dos Santos deţine aproape 10% din acţiunile Băncii Portugheze pentru Investiţii. La sfârşitul lui 2011, preşedintele angolez Jose Eduardo dos Santos declara că este dispus să ajute Portugalia, fostă putere colonială ce a condus Angola până în 1957, pentru a face faţă crizei economice. Asta, în condiţiile în care în 2009, PIB-ul pe cap de locuitor al Portugaliei era de 2,44 ori mai mare decât al Angolei. Premierul portughez Pedro Passos Coelho le-a recomandat tinerilor şomeri din Portugalia să facă eforturi pentru a-şi căuta locuri de muncă în străinătate, să emigreze în Angola sau Brazilia.
Oraşul fantomă
În Angola chinezii au construit un întreg oraş, dar în care nu locuieşte nimeni. Lângă Luanda, capitala Angolei, a fost construit un ansamblu rezidenţial de 3,5 miliarde de dolari. Preşedintele Angolei, Jose Eduardo dos Santos a declarat că este un proiect de locuinţe sociale. Numai că apartamentele din acest complex costă între 120.000 şi 200.000 dolari, în condiţiile în care, potrivit Băncii Mondiale, PIB-ul ţării pe cap de locuitor este de 5.144 dolari pe an. “Angol
a serveşte drept cea mai mare sursă de petrol a Chinei, în Africa. Unii experţi în energie susţin că toate oraşele construite de chinezi sunt doar un avans pentru banii de petrol care este aşteptat să curgă imediat ce ţara va descoperi noi resurse”, scriu jurnaliştii de la Business Insider.
