Când încep cursurile la „Cuza”. Senatul a stabilit structura anului universitar 2016-2017

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a stabilit în urma ultimei şedinţe de Senat structura anului universitar următor. Acesta urmează să înceapă pe data de 3 octombrie, după ce festivitatea de deschiderea a fost programată pe data de 30 septembrie, care cade în ultima vineri a săptămânilor de vacanţă.

 

Studenţii vor avea 12 săptămâni de activitate didactică, două de vacanţă de iarnă, din ajunul Crăciunului şi până pe 8 ianuarie, urmate de două săptămâni de activitate didactică şi alte două de evaluare. Studenţii care nu vor avea restanţe sau măriri vor avea două săptămâni de vacanţă, de pe 6 până pe 20 februarie, însă cei care vor să îşi îmbunătăţească nota sau să reia un examen vor fi nevoiţi să vine în perioada 6-13 la facultate pentru a-şi da diferenţa de examene.

 

Tot în această vacanţă este programată şi susţinerea probei restante a celor care vor să-şi încheie studiile – licenţe şi disertaţii. Semestrul al doilea va începe pe 20 februarie, va ţine 14 săptămâni şi se va încheia pe 4 iunie, fiind o singură săptămână liberă în perioada sărbătorilor pascale – 17-23 aprilie. Sesiunea va începe pe 5 iunie, iar până pe 9 iulie întreaga situaţie trebuie să fie finalizată.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here