Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice. Documentul prevede ca finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice.

 

Proiectul a fost adoptat cu voturi 262 „pentru”, 8 „împotrivă” şi 20  de abţineri, informează Mediafax.

 

Deputatul PNL Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de cod electoral, care a elaborat proiectul, a spus că acesta îşi propune să rupă definitiv legătura de finanţare între candidat și persoanele care sprijină campania electorală, condiţionând obţinerea unor avantaje economice.

 

„Eliberarea de presiune de finanţare a partidelor şi candidaţilor va duce la un Parlament mai bun, mai eficient”, a spus Mihai Voicu.

 

Deputatul Tudor Ciuhodaru a criticat, însă, proiectul, arătând că este „ipocrit” şi, în continuare, campaniile electorale vor fi finanţate ilegal.

 

Deputatul PSD Mircea Drăghici, care a fost iniţiatorul acestui proiect modificat în Comisia de cod electoral, a precizat că au fost preluate în acest proiect observaţiile grupului GRECO, ale Ministerului Justiţiei şi ale Autorității Electorale Permanente.

 

„Iniţiativa prevede finanţarea exclusiv de la stat a viitoarelor campanii electorale, reducându-se astfel cheltuielile în exces în campaniile electorale şi descurajându-se corupţia, astfel persoanele care candidează îşi vor achita cheltuielile de campanie, urmând ca statul să ramburseze banii. Sigur că această rambursare va ţine cont de un anumit plafon pentru cheltuielile de campanie şi depăşirea de către candidat a unui scor electoral, pentru a încasa aceşti bani. Banii primiţi de candidaţi vor merge doar către anumite tipuri de cheltuieli: publicitate electorală la televiziune, radio, presa scrisă, mediu online, sondaje, pliante şi broşuri. Va fi interzisă distribuţia de bunuri cu însemne electorale, ca de exemplu pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi etc. Practic, accentul se va pune pe informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele politice ale acestora. Donaţiile primite în campania electorală de către candidaţi vor fi folosite exclusiv pentru plata cheltuielilor angajate în timpul campaniei până la expirarea termenului de depunere a raportului de venituri şi cheltuieli”, a explicat Drăghici.

 

Proiectul reglementează modul în care partidele politice pot obţine împrumuturi şi acestea se publică în Monitorul Oficial.

 

Astfel, partidele politice se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice, potrivit proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

 

Proiectul de lege permite partidelor politice să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora.

 

Proiectul mai prevede că împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate.

 

Proiectul interzice acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice.

 

Proiectul mai prevede că sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

 

Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.

 

Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv.

 

O altă prevedere se referă la faptul că donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare.

 

Partidele politice vor avea obligaţia de a publica în Monitorul Oficial lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

 

Proiectul a fost respins anterior de Senat, dar a fost modificat şi avizat de Comisia de cod electoral. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here