Călin CIOBOTARI – În sfârșit în lumea bună a teatrului românesc

Pentru cei dispuși să studieze istoria Iașului teatral din ultima jumătate de veac devine limpede că Festivalurile de teatru nu și-au găsit în „dulcele târg” o gazdă primitoare. În 1960, parte dintr-un program național, se năștea Festivalul Bienal de Teatru pentru Amatori; a avut o existență complicată și un deces discret, după doar șase ediții. În 1975, cu mult optimism, pornea la drum Festivalul de Artă Teatrală; se dorea o reuniune periodică a teatrelor românești, cu tot ce aveau ele mai bun; certificatul de deces a fost semnat la a doua ediție. Destine similare au avut Festivalul de Teatru Folcloric și Festivalul de Teatru de Păpuși „Vasilache”. După 1990, Naționalul ieșean și-a pus mari speranțe în Festivalul Tinerilor Regizori (1995, prima și ultima ediție). Un an mai târziu, se încearcă un nou Festival, Festivalul Don Juan; moare după doar două ediții. Ceva mai longeviv (cinci ediții) se dovedește a fi Festivalul de Teatrul „Goldfaden”, inițiat de criticul literar Ioan Holban în 2002, la instituția al cărei director general era, Teatrul Național Iași. În 2011, Naționalul ieșean propune foarte bizarul Festival Internațional „Europa Est de tot”; a murit după prima ediție, ba, s-ar putea spune, chiar din timpul primei ediții. În 2014, în cadrul Festivalului Internațional al Educației, un nou Festival de teatru apare: se numește Perform Iași și este manageriat de Octavian Jighirgiu și Florin Caracala; este, de altfel, prima și ultima ediție. La răstimpuri, apare și dispare, ca o bulversantă fată morgană, Festivalul de Teatru „EuroArt”, mult prea neprofesionist organizat pentru a fi luat în serios.

 

„Neliniștile prezentului”

 

În acest context istoric, Festivalul Internațional de Teatru pentru Public Tânăr Iași pare, într-adevăr, neobișnuit. A ajuns la ediția a IX-a și, lucru straniu, nu dă semne de oboseală. Din contra! E organizat de Teatrul „Luceafărul” Iași și suplinește cu succes inexplicabila pasivitate a Teatrului Național Iași. În treacăt fie spus, cred că situația aceasta e unică în țară: în același oraș, un Teatru cu finanțare locală (Consiliul județean) este mult mai vizibil decât un Teatru Național, inversând raportul de forțe județean-național.

Actuala ediție, despre care încerc să vorbesc în cele ce urmează, a fost plasată de organizatori (Oltița Cântec și Ioan Holban) sub titlul „Neliniștile prezentului”. Ca martor fidel al episoadelor precedente, pot spune că ediția de față a fost cea mai consistentă. Asta fie numai și dacă ne uităm, în secvența românească a Festivalului, la numele creatorilor prezenți, cu spectacole sau în carne și oase, la Iași: Radu Afrim, Mihai Măniuțiu, Radu Alexandru Nica, Eugen Jebeleanu, Matei Vișniec, Ada Lupu Hausvater, Bobi Pricop, Andrei și Andreea Grosu, Leta Popescu, Radu Apostol, Florin Piersic Jr. și mulți, mulți alții. Publicului ieșean i s-au propus spectacole deja rodate prin cele mai importante festivaluri din România (Bizonii, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, Vertij, Sunset limited, Alice ș.a.) sau altele proaspete și foarte puternice precum Hamlet-ul timișorean sau straniul și fascinantul Aglaja, al Centrului Cultural European și de Tineret pentru Unesco „Nicolae Bălcescu” București.

Pe linia spectacolelor pentru copii, rețin bijuteria Companiei ElRetrete (Spania), Cabaret, apoi Show-ul baloanelor, oferit de Teatrul din valize Wroclaw (Polonia), încântătorul spectacol al celor de la Teatrul „Țăndărică”, Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (un text al lui Matei Vișniec, jucat în premieră națională), Duet-ul nonverbal al italienilor de la Teatro Prova Bergamo, sau atât de originala montare 3D a Călătoriei spre centrul Pământului (Teatrul de Păpuși „Gulliver” Galați). Arte de măiestrie păpușărească și inventivitate au probat Manuel Costa Dias (Portugalia), Polina Borisova (Franța) și Koos Wieman (Olanda). Revizitarea poveștilor clasice a fost asigurată de Compania AnimArt Cluj-Napoca (Crăiasa zăpezii) și Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova (Fata babei și fata moșneagului). Iașul a fost bine reprezentat cu două producții ale Teatrului „Luceafărul”, Când visăm (o coproducție cu Centrul Cultural German Iași și Forumul Cultural Austriac București) și deja faimosul, elogiatul, premiatul spectacol Pisica verde.

 

„Outdoor” cu jandarmi la aplauze

 

O componentă foarte tentantă a Festivalului au constituit-o spectacolele outdoor. Pe strada Lăpușneanu a evoluat tânărul Teatru „Matei Vișniec” Suceava (Cărțile, un spectacol de Octavian Jighirgiu), în Piața Unirii trupa Auăleu a propus un happening greu de uitat (din diferite motive!), esplanada Teatrului „Luceafărul” a găzduit spectacole de videomapping și lasere (Andrei Cozlac). Librăria Cărturești a fost „scena” unor spectacole lectură pe texte de Simon Boulerice și Jens Raschke (un alt spectacol lectură, pe un text mai puțin cunoscut al lui Dürrenmatt, derulându-se la Sala Mică a Teatrului), iar sala de spectacole a Universității de Arte „George Enescu” a fost spațiul în care organizatorii ne-au propus proiecții de filme documentare (Eugenio Barba, Țara în care copacii zboară, Alvis Hermanis, Mai mult decât viața, Thomas Ostermeier, Teatrul care nu ne mai ajunge).

Dintre evenimentele din „dincoacele” scenei de teatru, am mai reținut lansările unor cărți precum Dramaturgi francezi pe scenele românești în secolele XIX și XX (Ștefan Oprea și Anca Maria Rusu), Teatrul și frica (Thomas Ostermeier), Carte cu Pisica verde și Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative (volume coordonate de Oltița Cântec). La fel, originala dezbatere pe teme de traduceri din teatru, subiect rar abordat de teatrologia românească, dar foarte util în înțelegerea variabilelor ce intervin în drumul textului spre spectacol.

Au fost opt zile foarte pline, nu lipsite de incidente precum intervenția jandarmilor în Piața Unirii, acolo unde momentul artistic al celor de la trupa Auăleu a fost considerat inadecvat de forțele de ordine erijate în elemente de critică de teatru stradală. Scenele, pe alocuri grotești, pe alocuri ridicole, au făcut înconjurul țării, provocând dispute aprinse și confirmând „neliniștile prezentului” pe care au pariat la această ediție organizatorii Festivalului.

 

Publicul tânăr, adică „open mind”

 

Îți dai seama de amploarea unui Festival în momentul în care nu mai reușești să ții pasul cu el și să ajungi la tot ce îți propune, când eziți să alegi între spectacolul de pe linia orară 19 și cel de pe linia orară 20 pentru că ambele sunt la fel de tentante, sau când alergi de la sala mică la sala mare cu bucuria unor întâlniri remarcabile ce stau să se petreacă. Căci, când vorbim despre peste 400 de oameni de teatru și trupe din 17 țări, despre tot mai multe spații de joc și despre tot mai multe evenimente colaterale (expoziții, lansări, dezbateri, proiecții etc.), despre diversitate și multi-culturalitate, devine evident că viața unui spectator ce se vrea fidel nu e deloc simplă. Încetul cu încetul, la Iași, grație acestui major eveniment teatral, începe să se adâncească/ nuanțeze și conceptul de „public tânăr”, o sintagmă ce acoperă, într-adevăr, vârsta tânără, dar, mai mult decât oricând, vizează un public open mind, apt să se delecteze cu noile formule teatrale și întâmplări ce așază Iașul în rând cu lumea bună a teatrului românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here