Alexa Visarion
În paradis se află arborele vieții și cel al cunoașterii, cel din urmă fiind un paravan pentru primul. Numai cel care și-a limpezit calea prin pomul cunoașterii se poate apropia de Pomul Vieții… Muzica este o stare în care putem trăi ispitiți de cunoaștere, în structura noastră intimă simțim că sunetele universului ne cuprind în aura lor edenică. Și astfel înțelegem că și cuvântul e muzică, că tăcerea e muzică, că ploaia e muzică, gândirea e muzică, nașterea e muzică, moartea e muzică. Cerurile sunt muzică… Muzica este organismul spiritual al eternității, pâinea ei cea spre ființă… Depinde ce știm, cât știm, cum știm și cum îi facem pe alții să știe …„să nu te înșeli pe tine însuți ca și cum ai fi altul” – Nichita Stănescu.
Cvartetul Voces vede întregul și mai întreg… îi naște zborul și-i dă dimensiunea necuprinderii. Ca și Iacob, cvartetul Voces a văzut scara tuturor lucrurilor de la Pământ la Cer, și a văzut, acolo pe scară, cum urcau și coborau cetele de îngeri…Erau sonorități emblematice ale muzicii unui univers trăit de spiritualitate. Dumnezeu, care ne veghează gândurile, a pus spre mirarea și meditația noastră cicluri de adâncire ce caută în taine, cicluri de viziune creatoare care atrag atenția asupra unor semnificații care ne conectează la sensuri cosmice, ne animă energiile întru lărgirea perspectivelor spirituale.
Cvartetul Voces e gândit cu noblețe și întrupat cu rafinament. Esențialitate interpretativă cu pecete divină care bucură și transmite sensuri spirituale vaste ce prin sensibilitatea conținută în unicitatea creației stopează agresivitatea unei actualități tulburate de mediocrizare și impostură hegemone a unei arte ziliere. Există în această creație esențială un destin al excelenței, unicitate prin libertatea inventivității talentului de a înțelege cum să asimileze, prin rigoare și cult al muncii, valențele plăsmuite de nebunia înălțătoare a creației, solemnitate a unei spațialități de gândire și simțire infinite. Există prin Voces o verticalitate sacră a virtuozității inspirate, într-o genuină creativitate ce deschide orizonturi celeste sufletului pământean. Nu e numai o formă conceptuală, ci o viziune de altitudini ce dimensionează infinitul care trăiește înlăuntrul clipei.
Undeva, Celibidache pretindea că există o simultaneitate esențială între început și sfârșit. Orice sfârșit al unei compoziții este dat în primele ei note. Această prescripție metodologică a lui Sergiu Celibidache, scurtcircuitează substanțialitatea etapelor cvartetului Voces, de-a lungul celor cinci decenii, în continuă revelație- călăuză a unei magii încărcate de demnitate și conștiință profesională. Arta lor e un mod de a trăi o înscriere în taina poetică care întemeiază veșnicia trează, proaspătă și binecuvântată.
Pentru mine, un simplu iubitor al muzicii, un amator, poate puțin mai bine documentat și mai deschis decât alții, cvartetul Voces este prietenia cu maeștri Bujor și Dan Prelipcean care mi-au bucurat existența gonită pe nisipurile vieții cu trăirile cuprinderii și pătrunderea înseninată în ideile care sunt vii întotdeauna: „Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și plinătate tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos” a mărturisit Platon.
Muzica Voces exprimă ceea ce nu poate fi spus și totuși e ceea ce e imposibil să nu mărturisim. Creația lor este spirituală și se înscrie în ceea ce George Enescu spunea: „Muzica oglindește toate misterioasele ondulații ale sufletului, fără putință de prefăcătorie.”
Știm, că în Orient se imagina printre puterile supremei înțelepciuni și aceea de a călări vântul. Se poate călări vântul, se poate trece cu o viteză tulburantă la o tehnică de interpretare a unei structuri compoziționale, prilej nu numai de distincție și esențialitate interpretativă, dar și de adâncă umanitate. O explorare prin viziune plurală a unei subtilități vocaționale în interpretarea necunoscutului care se contaminează prin arta cvartetului Voces, cu sublim și iluminare pentru a ține în stare de veghe demnitatea umană.
Suntem liberi să înțelegem creația pe mai multe nivele, să cultivăm, să oglindim harul și noblețea, gândirea din operă și opera din gândire. Nu putem trăi decât identificându-ne cu profundă pasiune, până la capăt, cu un punct de vedere, cu un crez care ne susține și întărește un ideal de existență.
Am ales ca umbra cuvintelor mele să atingă conturul de exemplaritate ce inițiază în substanța culturii române contemporane pe acești artiști de excepție Bujor Prelipcean și Dan Prelipcean. Călăuză a dorului nostru de lumină în însuflețirea simțurilor creația celor două personalități depășește granița fragilă și relația dintre ceea ce trăim și ceea ce este visare că trăim… Adevărata noastră identitate ființează prin ceea ce iubim pentru a apăra… „Oameni suntem, şi când pătrunde o idee în sufletul unui om nu mai este nimic de făcut decât să-i îngădui a a trage toate consecinţele ideii.” – C. Noica
Solitudinea fiecăruia dintre noi se întregește în comuniunea valorilor și ne înfrățește în solidarități de largă respirație, de atitudine, de sens, de gândire. Tihna febrilă a creației, indiferent de domeniu, întregește și deschide vederea spre cuprinderea necuprinsului care trebuie să dea fertilitate fiecărei mărturii. Bujor Prelipcean și Dan Prelipcean și-au structurat din vibrația profundă a marilor proiecte, artistice și pedagocice, neliniștitoare cugetări de pasiune pentru revelarea lumilor lor spre lume… Rostirile esențiale despre interogațiile ce ne trăiesc și ne fulgeră mereu schimbătoarele răspântii incandescente în care pământ și cer, om și lume, viață și moarte mereu conflictuale, dar întotdeauna la fel de pasionante și misterioase, sunt arderile lor vitale ce îi stăpânesc. Împreună, aceste două personalități complementare ale prezentului necorupt, deschid prin specificitatea creație lor muzicale trasee de căutare, de înțelegere, de spiritualitate.
Despre Bujor și Dan Prelipcean prim violonistul și violoncelistul Voces, fondatori ai cvartetului încerc să mărturisesc acum, în viul cuvintelor, starea mea de respect prin iubire, iubire bărbătească, limpede și curată, ca lumina încrederii… Parcă ne cunoaștem dintotdeauna și întotdeauna cu o aleasă generozitate și noblețe, ei ne-au dăruit tuturor prin creațiile muzicale pe care le-au inițiat și desăvârșit, prin magia interpretativă a cvartetului Voces muzica ca stare de îndumnezeire.
„Pentru mine, Dumnezeu nu e hazard, – spune Bujor Prelipcean… Hazardul rămâne ceva necunoscut, Dumnezeu însă există – El ne-a dat talentul, El ne-a dat puterea de muncă, El ne-a dat speranță în multe momente cumplite, iar atunci când am căzut, ne-a ridicat.”
Admir și respect la maeștrii Bujor Prelipcean, și Dan Prelipcean, înțelepciunea de a fi simplu – de a comunica dinăuntrul tainelor, de a fi deschis prin detaliu la totalitate, de a elibera emoții și meditații, oglindiri de ființare umană, ecou și umbră a unei desăvârșite arte. În existența globalizată, stearpă și hegemonă, maestrul Bujor Prelipcean, Buj pentru noi, prietenii lui de suflet, cheamă generațiile la întâlniri pline de divinitatea armoniilor. Perfecțiunea și performanța muzicii Voces strigă către noi toți să nu uităm niciodată că trăim ca pământeni pe o stea care ne călătorește după un proiect divin al schimbării continue de echinocții și solstiții în universul energiilor misterioase.
Înființat în aprilie 1973, Cvartetul Voces, cunoscut și ovaționat astăzi în întreaga Europă, a dat culturii noastre universalitate. În februarie 2013, dirijorul și muzicologul francez Alain Paris, după mai mult de treizeci de ani de la primul său concert la Iași (1982), l-a întrebat pe Bujor Prelipcean despre realizările Voces din tot acest răstimp. Maestrul i-a pus în mână caseta celor nouă discuri cu integrala Beethoven (înregistrată live în 1998 la Würzburg, în Germania), și discul cu Debussy și Ravel editat de Casa Radio din București. Alain Paris a rămas uimit și având laptopul la el, nu a avut răbdare să ajungă în Franța și a ascultat înregistrările în aceeași seara la hotel: Beethoven op. 127, op. 135… Apoi, întruna din diminețile următoare, când s-au întâlnit a șoptit febril: „Am ascultat partea a treia din opusul 135 și am început să plâng! Am simțit că interpretarea aceasta este interpretarea adevărată, Voces este un cvartet ajuns la extremă maturitate”.
Întrebat de muzicologul Carmen Chelaru dacă un adevărat „cvartetist”ar trebui să fie neapărat și pedagog, profesorul Bujor Prelipcean a răspuns: „Da, trebuie să fie pedagog, în primul rând pentru că el se învață pe sine, înainte și în timp ce-i învață pe alții. Nu poți să fii un bun muzician fără a fi pedagog și invers. Trebuie să arăți ce-ai făcut, de ce ai făcut și cum ai făcut. (…) A fi pedagog este totodată o binecuvântare.”
Violonistul de sublimă măiesterie Bujor Prelipcean cântă întotdeauna cu mare bucurie Septetul de Beethoven, care este „o piatră de încercare pentru orice muzician; este atât de dificil scris din punct de vedere tehnic încât, ne spune maestrul, concertul pentru vioară”pare o jucărie în această competiție. Ascultându-l, simți că arta lui e desăvârșită.
Responsabil față de propriul destin pe care-l întreține ardent în perimetrul obiectivității, Cvartetul Voces relevă și construiește nuanțat paliere de meditație cu deschideri de amplitudine morală. Viziunea sa, modul de a fi în lume și în viață, revitalizează studiul muzicii și întreține demnitatea ca parte a talentului pe care trebuie să o avem pentru a rămâne noi înșine.
„Facultatea morală – spunea Kant – trebuie să fie apreciată conform legii care poruncește categoric; nu după cunoașterea empirică a oamenilor așa cum sunt, ci după cum trebuie să fie, conform ideii de umanitate… Umanitatea însăși este o demnitate; așadar, omul nu poate fi folosit de către niciun om (nici de către altul, nici chiar de către el însuși) doar ca mijloc, ci întotdeauna numai ca scop, și în aceasta constă demnitatea sa, personalitatea prin care el se ridică deasupra tuturor celorlalte ființe ale lumii.”
Vizibilitatea publică, recunoașterea internațională, succesul de substanță, care încoronează performanțele de excepție ale creativității muzicale, pedagogice și manageriale ale fraților Prelipcean, și explorarea vizionară în temeiul adevărului și iubirii toate, sunt binecuvântarea lui Dumnezeu; singura care sfințește vocația în armonie cu destinul.
Premiile, distincțiile, onorurile civice și academice, aprecierile, mulțumirile a mii și mii de suflete și elogiile în țară și în străinătate sunt praguri de rezistență, care întăresc creația în smerenie și responsabilitate.
„Straturile lucrurilor ultime, se poate spune, cel metaforic, are însă întotdeauna caracterul unui contact cu puteri obscure, bănuite a fi puteri ale destinului. Prezența stratului acesta nu poate fi decât, arareori, cu adevărat dovedită.” – scria Nicolai Hartman
Voces a pătruns prin creația sa diversă și unitară totodată, mereu mai adânc, ajungând la straturile rar atinse ale semanticii. Dan Prelipcean ne spune că: „ Am ajuns astfel prin căutări și reveniri, la acea expresie esențializată a muzicii, mereu vie, tulburătoare, care ne ajută să ne cufundăm în realitatea totală a conștiinței umane.”
Pentru mine, puterea destinală, prin sunet a întregii umanități, creată de virtuozitatea interpretării ne face să exclamăm prin cuvinte și tăceri cuprinderea imaginației muzicii lor… Ce univers extraordinar! Câte stele întăresc fascinația spațiului tainic, câte labirinturi de iluminare respiră de dimensiuni spirituale într-un concert în care cu virtuozitate, cu o știință a tehnicii interpretative excepționale, se nasc și dezvoltă prin muzicalitate revelația cea mare ce poate întrece înțelepciunea prin vocile sufletului și astfel, acolo unde cuvintele eșuează muzica lor vorbește și aprinde scânteia focului în inimile noastre.
Îmi reamintesc de poemul publicat în cartea „Scrisoare de dragoste” scrisă de Henri Michaux, o scrisoare poem despre linie: „O linie întâlnește o linie/o linie evită o linie/ aventuri ale liniei/ o linie așteaptă/o linie nădăjduiește/ o linie gândește o figură/ liniile, mize spirituale-linia hotărârii/o linie se înalță/o linie pleacă să privească/sinuos, o linie străbate douăzeci de linii stratificate/ o linie încolțește, germinează/o renunță/o linie se odihnește/calpă/ o linie se închide, meditație/ o linie de despărțire/o linie culme/ mai încolo, linia-observator/timp/ timp/timp/ o linie a conștiinței s-a refăcut…”
Opera cvartetului Voces, căci de operă interpretativă este vorba, e călătorie galactică, voce armonioasă a creației unice, ecou ce leagă lumea invizibilă de cea vizibilă… Este un univers… Univers al fraților Bujor și Dan Prelipcean, gândit și ființat împreună și susținut cu talent și altitudine muzicală de Anton Diaconu și Constantin Stanciu, iar acum după ridicarea la Cer în sunete de neuitare, în octombrie 2012, a lui Anton Diaconu, de tânărul violonist Vlad Hrubaru.
În jumătate de veac, această strălucită călătorie astrală, a dăruit sufletelor noastre concerte camerale: Schubert, Brahms, Debussy, Ravel, ciclurile Haydn și Mozart, integrala Enescu și integrala Beethoven.
Cvartetul Voces a unit generațiile, și a tezaurizat talentul românesc promovându-l cu strălucire în întreaga Europă.
Prin Har și Dar, Cvartetul Voces cultivă și întărește porunca testamentară christică: SUS SĂ AVEM INIMILE!
Rămânem astfel împreună în frăție spirituală cu ecou de lumină pentru a da viață vieții.
Și totuși…Albert Einstein ne avertiza că lumea va fi dominată în curând de: prostie, frică, și lăcomie.
În epoca de astăzi post modernă, post post modernă, anarhică și neliniștitoare, dominată de politică și bani, prietenia se primește ușor când este un interes la mijloc și se pierde repede, când apare alt interes mai puternic.
În lumea artelor, prieteniile vin mai cu temei și pleacă mult mai greu fără să se stingă în uitare. Pentru că ele trăiesc prin iubire, o iubire spirituală, iubire aproape mistică, modelatoare cum spunea Lucian Blaga.
Să ne iubim întru artă, așa cum misticii se iubesc întru Dumnezeu– exclama Flaubert. Și totul să pălească în fața acestei mari iubiri.
Prietenia mea cu Dan și Bujor, dragostea pentru muzica Voces „triumful cvartetului” spunea Iosif Sava, vine dintr-o reculegere interioară, însoțită de o ultimă plinătate, țel întruchipat mereu în artă…
Începutul a fost Arta Fugii de J.S. Bach, pe care am primit-o ca dar ceresc pe un dvd…
Și atunci am simțit că am intrat în familia Voces…
Pătruns de muzica lor sunt mai aproape de Dumnezeu.
Alexa Visarion
