După ce ne-am procopsit pentru încă cinci ani cu președintele bine făcut, parcă s-a simțit un fior de eliberare. Și domnia sa a verificat dacă nu i-o rămas mici clăparii, noi ceilalți fiind sortiți reîntoarcerii – în cazul celor plecați – la rutina zilnică, rutină care a mai primit la pachet o categorie nouă, denumită generic – ce tâmpenii mai face dom Sică!
Acuma că le face, este o vorbă care zice că numai cine nu muncește, nu greșește, dar de ce să le facă pe spatele nostru? În fine.
Au început să se reverse șuvoaie de poze cu mâțe îmbrăcate-n roșu, oferte care mai din care, semn că sfârșitul anului se apropie, deopotrivă însoțit și de sfârșitul portofelelor. Asociere tristă pentru că majoritatea este mușcată de filoxera consumatorismului care își propune an de an să ne îngrașe, să ne îmbrace, să ne dezbrace, să ne ducă, să ne aducă taman în acele zile în care vrem să dormim mai mult, ori poate vrem să citim, să ascultăm și altceva în afară de colinde.
Nu, frate. E final de an și trebuie să facem cumpărături. Ori acest trebuie, mă scoate din sărite. Și nu-i vorba de o zi sau două, ci de o lună de zile. Un pic de judecată nu ne-ar da bunul Moș Crăciun. Ori un dram de luciditate. Nu. El e cu cadourile. Dar la ce este după, se gândește cineva? Deloc.
La fel, n-am să înțeleg pornirea spre ghiftuiala asta de sărbători, de parcă în câteva zile dispare carnea de porc de pe planetă. Mergi în vreo vizită, mănânci, vine cineva îi dai de mâncare.
De acord este vorba de sărbătoare, dar dacă tot e sărbătoare, hai s-o facem aidoma și nu o sumă de abuzuri ce se lasă cu dureri de vintre și vizite la urgențe. Sunt de toate, slavă Domnului, în tot timpul anului, nu dispare nimic.
Ați văzut, căpșuni sunt și de Bobotează, roșii la fel, brânzeturi de oaie și după ce înțarcă mioarele, așa că … bani să fie. Se rup galantarele în piață de cefe de porc și alte … porcării.
Nu. Cârnații, între 24 și 27 decembrie, au un gust nemaipomenit, în restul anului, măresc colesterolul, trigliceridele, ba o mai iei și peste degete dacă te arunci spre vreo bucată, așa, de poftă. Reveniți-vă!
Nu ne oprește nimeni să facem salată boeuf în septembrie, piftie în mai ori sarmale în iunie. Fiecare o poate face fără nici un fel de probleme. De ce tocmai acum? De băut se bea și-n timpul anului, îs pline ziarele cu turmentați aflați la volan.
De ce trebuie să bem, de parcă avem de recuperat lipsuri din timpul anului? Așa-i obiceiul.
ă fie pentru cine vrea, dar eu știu că luna decembrie este o lună a bucuriei sau așa ar trebui să fie. Spune și Sfântul Nicolae că fericirea este adusă de putința de a dărui. Bun.
Poate ar trebui să-i învățăm pe cei mici că această bucurie are un sâmbure divin și că nu este importantă dimensiunea cadoului, ci efortul celui ce s-a străduit să-l facă, pentru că sunt două bucurii: a celui ce oferă și a celui ce primește.
Și dacă nu sunt congruente, poate ar fi bine să se știe, că pentru moment, atât s-a putut și asta să nu știrbească din bucuria clipei. Da? Oricât ar vrea, bunul Nicolae nu poate înregistra toate mofturile din țara asta ortodoxă, așa că am face bine să-i dăm o mână de ajutor în umplerea ghetelor aliniate de cu seară, nu cu fluide, ci cu un dram de poveste, un crâmpei de dragoste, ceva dulce și cât mai multe zîmbete.
Să nu fie de nu știu ce marcă, ori din curentul modei. Nu. Să fie personale, sincere și calde.
Moș Nicolae să vă îmbrățișeze pe toți cu bunătatea lui și …
numai de bine,
Văru
