Bușoi & finii, în vizorul DNA. Acțiunile la Fondul Proprietatea îi aduc numai belele candidatului PNL la Primăria Capitalei

Posesor a 14 milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea, candidatul PNL la Primăria Capitalei evită să spună dacă a primit aceste acţiuni de la finii săi, îmbogăţiţi din cumpărarea de drepturi litigioase. Cei doi au primit 77,5 milioane de lei pentru un teren de 2,5 ha care i-a costat doar 500.000 de lei.

 

Finii lui Cristian Buşoi, candidatul PNL la Primăria Capitalei şi posesor a milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea, sunt în topul băieţilor deştepţi îmbogăţiţi din retrocedări acordate de ANRP, despăgubiri în contul cărora aceştia au primit zeci de milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea. Culmea coincidenţei, la scurtă vreme după ce finii lui Buşoi au primit acţiuni, acestea au apărut şi în declaraţia de avere a actualului candidat la Primărie. Atât Buşoi, cât şi finii săi evită să spună dacă au vândut sau cumpărat unii de la ceilalţi acţiunile.

 

DNA susţine într-un răspuns oficial adresat Hotnews că anchetează acest caz, deşi primele acte au fost solicitate încă din februarie 2015, însă de peste un an nu s-a întâmplat nimic în dosar.

 

Drepturile litigioase şi acţiunile cu bucluc

Potrivit sursei citate, la sfârşitul anului 2008, doi cetăţeni cunoscuţi drept finii liberalului Cristian Buşoi (Marius Bogdan Militaru şi Daniel Groza) au încasat cea de-a 18-a mare despăgubire de la ANRP, 77,5 milioane de lei pentru un teren de 2,5 ha. Cei doi preluaseră în august 2008 drepturile litigioase ale unei bătrâne din municipiul de pe Bega, Valeria Hilda Preda, care se chinuia din 2007 să intre în posesia despăgubirii pentru un teren de 2,5 hectare, situat pe Calea Aradului nr.34 din Timişoara.

„Mă chinuiam din 2000-2001 să-mi recapăt proprietatea, dar nu reuşeam. Ce era să fac, eram disperată. A venit dintr-o dată, în 2008, domnul Militaru la mine. Nu-l cunoşteam, şi mi-a spus să-i vând actele. Am primit 500.000 de lei. Am făcut actele la un avocat”, a declarat bătrâna, pentru Hotnews.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că această despăgubire face obiectul unui dosar penal.

 

Conform legislaţiei, pentru despăgubirea de 77 de milioane de lei aprobată de ANRP în decembrie 2008 pentru finii lui Buşoi, s-au acordat 500.000 de euro în conturi bancare şi restul până la 77 de milioane s-au dat în acţiuni la Fondul Proprietatea, Militaru şi Groza primind în jur de 75 milioane de acţiuni.

 

Imediat după ce aceştia au primit acţiunile de la Proprietatea, în declaraţia de avere a lui Cristian Buşoi din 2010 apare dreptul de creanţă pentru 15,7 milioane de acţiuni la acest fond plus 120.000 vândute în 2009. „Declar că deţin un drept de creanţă pe 15.765.634 de acţiuni”, scrie candidatul PNL la Primăria Capitalei. Asta înseamnă, conform unui expert, că Buşoi ar fi împrumutat persoane cu sume de bani, care au garantat, la rândul lor, cu aceste acţiuni. Potrivit sursei citate, Buşoi nu a dorit să explice cum au ajuns acţiunile lui Militaru şi Groza în posesia sa.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here