Altruismul este declanşat şi stimulat de o serie de factori de mediu şi nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin naştere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.
Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naştere sau prin educaţie, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute concepte în psihologie.
Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra că altruismul este declanşat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oameni o deţin încă de la naştere.
În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstă de 18 luni au descoperit că aceştia doreau să îi ajute pe voluntarii din experiment, fără ca acest lucru să le fie cerut expres.
Exprimarea comportamentului altruist la copii cu o vârstă atât de fragedă s-a înscris în teoria împărtăşită de mulţi oameni de ştiinţă potrivit cărora ar fi vorba de o formă de altruism înnăscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui număr de alte 12 cercetări ştiinţifice.
Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan şi Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat că există mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare.
Ei spun că autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca aceştia să se simtă confortabil în prezenţa voluntarilor implicaţi în studiu.
Însă acea interacţiune, oricât de scurtă ar fi fost ea, i-ar fi determinat pe copii să adopte comportamente altruiste şi ar fi influenţat astfel rezultatul experimentului, spun autorii noului studiu.
„Copiii se află întotdeauna în căutarea unor indicii sociale, iar acesta a fost unul proeminent”, a declarat profesorul Barragan, coordonatorul studiului.
Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadă de „socializare” înainte de debutul testului.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 34 de copii cu vârste cuprinse între un an şi doi ani, care au fost împărţiţi în două grupuri.
În primul grup, voluntarii adulţi trebuiau să se joace cu mingea cu fiecare copil şi să discute cu acesta.
După câteva minute, adulţii trebuiau să lovească „accidental” un obiect aflat pe o masă şi să observe dacă acel copil dorea să îl ajute să ridice obiectul în cauză – la fel ca în experimentul din 2006.
Diferenţa faţă de studiul din 2006 a fost operată în al doilea grup. În acesta, adultul şi copilul trebuiau să se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea „joc în paralel” – în timp ce adultul vorbea cu copilul.
La fel ca în primul grup, după câteva minute, voluntarul adult trebuia să lovească şi să dea jos un obiect aflat pe o masă.
Copiii implicaţi în jocul reciproc au fost de trei ori mai numeroşi în ceea ce priveşte intenţia de a-i ajuta pe adulţi să ridice de pe jos obiectele dărâmate de pe masă, în comparaţie cu copiii care erau angajaţi în jocul în paralel.
Atunci când cercetătorii au repetat experimentul, în condiţii uşor modificate, cu alţi copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de două ori mai numeroşi în ceea ce priveşte intenţia de a-i ajuta pe adulţi.
Potrivit acestor rezultate, comportamentul altruist ar putea fi determinat mai degrabă de relaţiile interumane, chiar dacă acestea sunt de scurtă durată, decât de instincte.
Unul dintre argumentele susţinute de cercetători în favoarea teoriei despre altruismul înnăscut avea la bază beneficiile aduse de adaptarea evolutivă – grija instinctivă faţă de cei din jur ar avea ca rezultat o îngrijire reciprocă, îmbunătăţind propriile şanse de supravieţuire.
Sursa: descopera
