Botoşăneni aşteptaţi să ridice ajutoare de la UE

Peste 6.300 de persoane din municipiul Botoşani au primit produsele alimentare de la Uniunea Europeană (UE), a anunţat Dorin Burlacu, directorul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS). Potrivit oficialului, pe listele deţinute de SPLAS se află un număr total de 8.495 de persoane.

Până acum, produsele au ajuns la peste 71% dintre beneficiarii din municipiul Botoşani. SPLAS are pe stoc 3.200 de pachete şi mai aşteaptă încă patru camioane cu produse.

Perioada de distribuire se va încheia după 30 de zile de la primirea ultimului transport. „Este important de precizat că toate persoanele care, după 1 august 2014 şi până în prezent au dobândit apartenenţa la grupul ţintă, pot primi ajutoare alimentare pe baza listelor suplimentare întocmite de autoritatea locală, cu condiţia prezentării unui document care atestă încadrarea în grupul ţintă”, a declarat directorul SPLAS.

Cu alte cuvinte, cei care s-au pensionat, primesc indemnizaţie de şomaj, au fost încadraţi în grad de handicap, primesc alocaţie de sprijin sau figurează ca fiind în căutarea unui loc de muncă, dar şi în alte situaţii prevăzute de normele legale în baza cărora se acordă aceste ajutoare, se pot prezenta la Incubatorul de afaceri cu o copie a cărţii de identitate şi cu documentul care atestă încadrarea în grupul ţintă şi vor primi produse alimentare.

Pentru municipiul Botoşani, numărul de pachete alocat prin acest program asigură distribuirea la 11.536 de beneficiari, deci un număr cu mult mai mare faţă de cel inclus în listele oficiale.

 

 

 

 

Sursa: monitorul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here