Omul de afaceri Bogdan Gheorghiu este acuzat că a încercat să fure 140.000 de euro de la Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova. Profitând de faptul că fostul premier se află în pușcărie și că rudele acestuia se războiesc pe avere, Gheorghiu a încercat să-i execute una dintre companii care are sediul în Iași, Kapital Invest Company SA. Avocații Kapital Invest susțin că Gheorghiu a vrut să șutească 633.000 lei de la fostul său partener de afaceri în baza unor documente false și cu complicitatea unuia dintre nepoții lui Filat. Bogdan Gheorghiu obținuse în primă fază instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor, a conturilor și a creanțelor societății, însă avocații lui Filat au reușit să demonteze escrocheria în fața judecătorilor de la Tribunalul Iași.
Compania lui Bogdan Gheorghiu, SC Concept SRL, a încheiat cu firma SC Kapital Invest Company SA, ce aparținea fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, un contract pentru închirierea unei suprafețe de 2.143 mp într-un imobil situat pe strada Sf. Lazăr. De altfel, imobilul fusese cumpărat de Gheorghiu chiar de la Kapital Invest. Valoarea lunară a chiriei stabilită între părți a fost de 10.000 euro. Contractul a fost încheiat inițial până la data de 01.07.2015 și a fost prelungit ulterior prin mai multe acte adiționale până la 30.10.2016. Concept SRL a facturat periodic chiria, dar Kapital Invest a achitat parțial contravaloarea faturilor, ultima plată fiind în luna octombrie 2016 în valoare de aproximativ 90.000 de lei. Totodată, cele două părți au convenit compensarea reciprocă a unor datorii în cuantum de 19.000 de lei, astfel că debitul înregistrat la finalizarea contractului se situa în jurul sumei de 205.000 lei. Pentru recuperarea acestei sume, Concept a acționat în instanță compania Kapital Invest, deschizând mai multe procese pentru emiterea unei ordonanțe de plată, pentru înființarea unui sechestru asigurator și pentru demararea procedurilor de executare silită. Pe lângă debitul principal de 205.000 lei, Bogdan Gheorghiu a pretins și penalități de întârziere în cuantum de 633.000 de lei.
Război în familia lui Filat
Kapital Invest a decis să conteste existența creanței întrucât actele adiționale 8/09.06.2016 și 8A/30.09.2016 în baza cărora Concept SRL a pretins penalități de întârziere în cuantum de 140.000 de euro sunt susceptibile de a fi false, ele fiind încheiate în fapt în luna octombrie și antedate cu cele două date din iunie si septembrie. La data de 14.10.2016, prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, a fost schimbată componența Consiliului de Administrație. Astfel, nepotul lui Vlad Filat, Vladimir Rusu, a fost schimbat din fruntea CA și din funcția de director general. În locul acestuia, în Consiliul de Administrație a fost numit fiul fostului premier, Luca Vlad Filat. Însă, Rusu a refuzat să predea toate documentele către noul Consiliu de Administrație, încălcând chiar dispozițiile unei sentințe judecătorești prin care a fost obligat să facă acest lucru. Potrivit avocaților, Vladimir Rusu a încheiat retroactiv mai multe acte juridice prin care a prejudiciat Kapital Invest, printre aceste documente fiind și cele două acte adiționale cu Concept SRL, dar și procesul verbal de predare al spațiului. Toate acele documente nu au avut la bază o hotărâre a Consiliului de Administrație al companiei, membrii CA nefiind consultați, astfel că toate actele semnate de Rusu sunt nule de drept. Din aceste motive, între Kapital Invest și Rusu Vladimir a izbucnit un conflict care a dus la înregistrarea mai multor litigii în instanțele de judecată.
Acte false
Ciudat că, abia la un an după încheierea contractului de închiriere, pe 2 noiembrie 2017, Kapital Invest a fost notificată de firma lui Bogdan Gheorghiu cu privire la creanța datorată și la penalitățile de 140.000 de euro, dar nu s-a anexat modul de calcul al penalităților. După alte 6 luni, Concept deschide seria proceselor împotriva Kapital Invest, solicitând pe rând instanțelor de judecată, instituirea unui secehestru asigurator asupra bunurilor și conturilor Kapital Invest, emiterea unei ordonanțe de plată pe întreaga sumă, inclusiv cei 633.000 lei penalități și admiterea procedurii de executare silită. Kapital Invest, prin intermediul avocaților, a denunțat actele adiționale invocate de Gheorghiu ca fiind false.
Pe 21.11.2017 Concept SRL a transmis prin email mai multe documente către Kapital Invest, printre care și actele adiționale invocate. Dar, la instanță, Concept SRL a depus alt document. Conținutul actului adițional transmis prin email de către Concept SRL la data de nu coincide cu documentul depus în instanță de compania lui Gheorghiu. Actul primit pe email de Kapital Invest contine două articole, din care niciunul nu se referă la penalități, fiind semnat și ștampilat de ambele părți. Documentul depus la instanță conține trei articole, fiind inserat în plus o prevedere referitoare la penalități de întârziere în cuantum de 0.75% pe zi, dar documentul nu este ștampilat de Kapital Invest, având doar semnătura lui Vladimir Rusu.
Puși în fața a două documente diferite, judecătorii i-au dat jos lui Gheorghiu cei 140.000 euro.
”În ceea ce privește penalitățile de întârziere pretinse de creditoare, se constată că nu se poate stabili caracterul cert și lichid al creanței. Dată fiind coexistența acestor înscrisuri care se referă la același act, dar dintre care unul conține clauza privind penalitățile, iar celălalt nu, și având în vedere istoricul litigios între Kapital Invest și fostul administrator Vladimir Rusu, înstanța apreciază că penalitățile trebuie probate și prin alte mijloace de probă, demers care se poate face în instanța de drept comun nu în procedura sumară a ordonanței de plată”, se menționează în hotărârea Tribunalului Iași prin care a fost respinsă cererea companiei Concept SRL de emitere a ordonanței de plată pentru suma de 633.000 lei reprezentând penalități de întârziere.
Gheorghiu: „Nu a fost falsificat niciun document. E o aberație”
Contactat telefonic, Bogdan Gheorghiu ne-a comunicat că nu a renunțat la acei bani. ”Actele depuse în instanță sunt perfect valabile. Nu a fost falsificat niciun document. E o aberație. Am reușit și am recuperat debitul principal de 205.000 lei și continuăm procesele. Ne-a fost respinsă ordonanța de plată pentru penalități. Suntem la instanța de fond unde vom încerca să dovedim cu probe că actul este valabil și trebuie să ne plătească penalitățile respective” a declarat Bogdan Gheorghiu.
„Vladimir Rusu acționează în detrimentul lui Vlad Filat”
Gheorghiu este acuzat că a profitat de certurile din sânul familiei lui Filat și de războiul acestora pentru avere. Omul de afaceri ieșean l-ar fi folosit pe fostul nepot al lui Filat, cu care se afla în relații foarte bune, și a încercat să-și maximizeze profitul. Într-un mesaj transmis prin intermedeiul avocaților presei din republica Moldova, Filat susține că nepotul său acționează în interesul unor persoane care doresc să pună mâna pe patrimoniul Kapital Invest. „Dl Filat ne-a împuternicit să comunicăm că nici familia Rusu și în particular nici Vladimir Rusu nu-i reprezintă interesele, iar Vladimir Rusu acționează în detrimentul dlui Vlad Filat. Din păcate, interesul material a lui Vladimir Rusu îl determină să recurgă la orice, înțelege că este folosit cinic de alte persoane care regizează aceste acțiuni împotriva companiei din România și aceste ieșiri publice. De precizat că Vladimir Rusu a pierdut toate procesele inițiate împotriva companiei din România.”
Rareș Neamțu