BOMBA CARE PUTEA LUA 50 DE VIEŢI. Studenţii şi profesorii din amfiteatrul Facultăţii de Electronică NU AVEAU NICIO ŞANSĂ

Momente de coşmar, ieri dimineaţă, în Corpul A al Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”. Oliver Florin Stan, o persoană diagnosticată cu shizofrenie şi internată de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Socola, intra pe uşa sălii în care 40 de tineri susţineau examenul de licenţă. Pe umeri avea o bombă artizanală pe care a intenţionat s-o declanşeze.

 

Surse judiciare spun că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, avea un proiectil din timpul celui de-al doilea război mondial, de dimensiunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, el ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină. Norocul celor din sală a fost că, după ce a acţionat din greşeală butonul, capsa percutoare era prea uzată şi nu a declanşat bomba.

 

Anchetatorii spun că dacă proiectilul folosit de atacator ar fi explodat, amfiteatrul ar fi fost distrus în totalitate şi s-ar fi produs victime. Toţi cei 40 de studenţi, dar şi profesorii aflaţi în sală nu ar fi avut nicio şansă.

 

 

După imobilizarea atacatorului a cărui acţiune este încadrată la “acte de terorsim, proiectilul a fost ridicat din amfiteatru de către reprezentanţi ai Brigăzii Antitero din cadrul SRI, iar ulterior a fost dus pe un câmp din apropierea comunei ieşene Popricani, unde a fost detonat. Martorii spun că, deşi iniţial bomba fusese acoperită şi asigurată, reziduuri din aceasta s-au ridicat până la zece metri înălţime, iar suflul a fost extraordinar de puternic.

 

În jurul orei 1.00, azi noapte, Oliver Florin Stan a fost dus în arestul IPJ Iaşi, iar procurorii nu au precizat cât va rămâne aici. Cel mai probabil, el va fi dus şi la Spitalul de Psihiatrie pentru o expertiză.

 

„Problema cea mai mare era că voiam să spun ceva, voiam să spun ceva ca de la Dumnezeu. Dar n-am mai apucat”, a declarat atentatorul ziariştilor prezenţi la momentul reţinerii sale. O şansă pentru cei 50 de oameni care au scăpat cu viaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here