Bolnavii cu insuficiență renală din Iași, în pericol. Se fac din ce în ce mai puține transplanturi de rinichi

Situație îngrijorătoare la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, unde anul trecut s-au realizat numai 15 transplanturi de rinichi, cu nouă mai puţine decât în anul precedent. Printre motive ar fi că de multe ori nu pot fi găsite rudele care trebuie să-şi dea acordul, precum şi faptul că unul dintre cei doi rinichi prelevaţi merge obligatoriu la Bucureşti.

 

În prezent, pe lista de aşteptare din Iaşi se află 270 de bolnavi cu insuficienţă renală pentru care singura şansă la o viaţă normală este transplantul de rinichi. Dacă numărul intervenţiilor se menţine la fel ca cel de anul trecut, 15 transplanturi, reiese că numai 5% dintre ei vor primi un rinichi nou, arată „Adevărul”.

 

Medicii spun că de vină pe de o parte este legea prea restrictivă, iar pe de altă parte famiile dezorganizate şi nepăsarea rudelor care trebuie să-şi dea acceptul pentru această intervenţie.

 

Un alt motiv pentru numărul mic de transplanturi este acela că unul dintre rinichii prelevaţi merge obligatoriu în Capitală. Medicii din Iaşi fac eforturi pentru ca ambele organe să rămân la Iaşi dacă primitorii sunt compatibili.

 

În ţară sunt peste 5.000 de persoane pe lista de aşteptare a unui transplant renal.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here