Bogdan Tănasă de la „Casa Share” și ieșenii inimoși mai aduc o rază de lumină în viața celor nevoiași

Bogdan Tănasă, iniţiatorul proiectului Casa Share, cel care cu ajutorul campaniei derulate pe Facebook a construit deja opt case şi s-a apucat de a noua, a mai dezvoltat un proiect generos. A convins tinerii din Popricani, satul său natal, şi familiile lor să gătească, prin rotaţie, la fiecare sfârşit de săptămână pentru săraci. Programul de ajutorare vizează îndeosebi bătrânii şi copiii nevoiaşi.

Copiii şi bătrânii sărmani din comuna Popricani primesc în fiecare sâmbătă câte o masă caldă. Lecţia de generozitate este oferită de Boogdan Tănasă, ieşeanul care a iniţiat pe Facebook proiectul intitulat Casa Share şi care le construieşte locuinţe celor năpăstuiţi, scrie Adevărul.

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi 

 

Proiectul are deja două săptămâni şi se derulează în fiecare sâmbătă. Bogdan Tănasă a convins tinerii cu suflet mare să se implice în acest proiect. El le asigură toate alimentele necesare urmând ca aceştia să gătească şi apoi să împartă hrana celor săraci.

„În fiecare sâmbătă, un tânăr sau tânără din Popricani, împreună cu mama şi familia lor o să gătească pentru cei nevoiaşi. Eu asigur alimentele, caserole, oale, haine, etc şi transportul. O îmbrăţişare, o vorbă bună, o mătură dată în ajutor contează foarte mult pentru unii bătrâni. Trebuie neapărat să fim mai uniţi, să-i educăm pe cei tineri să facă fapte bune şi să-i ocrotim şi pe cei nevoiaşi. Doar aşa putem schimba lucrurile în bine, prin implicare”, scrie Bogdan Tănasă pe Facebook.

Dacă în prima sâmbătă au fost ajutate şase familii şi trei bătrâni, sâmbăta aceasta numărul beneficiarilor a crescut considerabil. Au beneficiat de bucate proaspete pregătite cu multă dragoste 13 famiii cu 40 de copii şi 3trei bătrâni sărmani. Prima dată, de gătit s-a ocupat Ioana Pădurariu, o tânără studentă, care, împreună cu mama ei, Irina, au gătit supă rădăuţeană şi piure cu piept de pui. O săptămână mai târziu, Alina Tudoran şi Alex Tudoran au fost voluntarii care au gătit mâncarea pentru nevoiaşi.

 

„Sunt tare mândru de tinerii care deja se implică tot mai mult, în acţiunile sociale împreună cu Casa Share”, mai scrie Bogdan Tănasă. Cei care doresc să se implice pot lua legătura cu Bogdan Tănasă pe pagina lui de Facebook sau pe cea a Casei Share.

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

Proiect inimos: masa caldă pentru săracii unei comune din Iaşi

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here