Billich, Mercedes-Benz: La Sebeş Daimler va produce cutii de viteze pentru limuzinele de lux ale Mercedes

Star Transmission, divizia grupului Daimler, care mai deţine şi marca Mercedes-Benz, va produce în uzina din Sebeş, judeţul Alba transmisii pentru limuzinele germane precum E-Klasse.
 

“Vor exista automobile de top ale Mercedes-Benz care vor avea cutii de viteze fabricate în România. Până acum au fost modele precum Vito care au avut transmisii fabricate la Sebeş, iar calitatea acestora este identică cu cea din Germania. Acum vor exista transmisii cu tehnologie de ultimă oră produse aici şi le vom regăsi pe limuzinele mărcii”, a spus Boris Billich, directorul general al Mercedes-Benz România.

Între Mercedes-Benz România şi Star Transmission există colaborare în prezent, în special în ceea ce priveşte pregătirea viitorilor angajaţi.

 

“În aprilie vom fi şi noi prezenţi la deschiderea noii fabrici de la Sebeş. Ei momentan sunt concentraţi pe programe de training şi pregătirea angajaţilor, iar noi îi susţinem pentru aceste activităţi, dar o legătură directă nu există deparece unităţile de producţie sunt controlate direct din Germania”, a subliniat Billich.

Star Transmission a inaugurat la mijlocul acestei luni la Sebeş o unitate de montaj pentru cutii viteze cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţia pentru hala de producţie cu o suprafaţă de circa 13.000 de metri pătraţi fiind de aproape 40 milioane euro. Construcţia a fost finalizată în zece luni, iar unitatea include liniile de montaj, spaţii pentru birouri, depozitare şi logistică. Star Transmission a mai deschis în iulie la Sebeş o unitate de producţie pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.

 

Daimler a anunţat în luna aprilie a anului trecut că va investi peste 300 mil. euro în România pentru extinderea producţiei de cutii de viteze destinate Mercedes-Benz la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş. Firma Star Assembly, deţinută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 mil. euro pentru construirea unei unităţi de producţie de transmisii automate la Sebeş, investiţia totală ridicându-se la circa 238 mil. euro. Star Transmission a fost înfiinţată în anul 2001 şi are peste 1.000 de angajaţi la capacităţile de producţie din localităţile Cugir şi Sebeş.

 

Sursa: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here